Delegația Parlamentului Republicii Moldova, la sesiunea de primăvară a APCE

Delegația Parlamentului Republicii Moldova, la sesiunea de primăvară a APCE Sursa foto: multimedia.parlament.md

Delegația legislativului participă la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Reuniunea are loc în perioada 15-19 aprilie, la Strasbourg.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova va fi condusă de șeful acesteia, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ion Groza. Din delegație mai fac parte deputații Natalia Davidovici și Andrian Cheptonar. La sesiune va participa și ministrul Afacerilor Externe, vicepremierul Mihail Popșoi, care va susține un discurs.

Discuții privind inteligența artificială, drepturile omului, democrație și statul de drept, la sesiunea APCE

Ordinea de zi conține discuții despre cererea de aderare la Consiliul Europei, depusă de Kosovo. De asemenea, este planificată o dezbatere privind decesul lui Alexei Navalnîi și persecuția sistematică a protestatarilor în Federația Rusă și Belarus. Ordinea de zi mai include discuții despre suportul acordat Ucrainei în contextul războiului, inclusiv prin utilizarea bunurile sechestrate ale Federației Ruse, precum și despre rolul Consiliului Europei în prevenirea unei catastrofe umanitare în Fâșia Gaza.

Participanții la sesiune vor mai aborda proiectul de Convenție-cadru privind inteligența artificială, drepturile omului, democrație și statul de drept, precum și subiecte legate de protecția copiilor împotriva violenței, colaborarea dintre opoziție și majoritate într-o democrație, bunele practici în referendumuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Republica Moldova este membru al Consiliului Europei din anul 1995.

Parlamentul găzduiește inițiativa pentru tineri „Model European Union Moldova”

80 de elevi și studenți din Republica Moldova au participat la un exercițiu educațional de simulare a procesului legislativ din Parlamentul European. Acțiunea a avut loc în cadrul inițiativei „Model European Union Moldova”, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova în perioada 12-14 aprilie.

Tinerii familiarizați cu modalitatea de funcționare a instituțiilor europene și APCE

Tinerii au participat la ateliere dedicate subiectelor ce vor fi dezbătute pe platformă parlamentară, modului în care funcționează instituțiile europene, tehnicilor de dezbatere și abilităților de public speaking. Activitatea va culmina cu simularea proceselor de negociere și luare a deciziilor din UE. Model EU are loc în Săptămâna europeană a tineretului 2024, organizată de Comisia Europeană pentru a promova implicarea, participarea și cetățenia activă în rândul tinerilor.

Sursa foto: arhiva EVZ, Parlamentul Republicii Moldova

Sursa foto: arhiva EVZ, Parlamentul Republicii Moldova

Prezent la inaugurarea evenimentului, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat participarea tinerilor la activități ce încurajează implicarea lor în procesul decizional.

„Văd o participare directă a tinerilor în procesul de integrare europeană. Îmi doresc ca acești tineri, peste ani, să reprezinte Republica Moldova în Parlamentul European, dar pentru aceasta trebuie să muncim împreună ca Republica Moldova să devină europeană”, a remarcat Igor Grosu.