Nemţii, rătăciţi prin România

Nemţii, rătăciţi prin România

Site-ul oficial al formaţiei germane 1. FSV Mainz 05, care va întâlni Gaz Metan în turul trei preliminar al Ligii Europa, se plânge de faptul că drumul până la Mediaş este prea complicat.

Formaţia Gaz Metan Mediaş a trecut, joi seară, de finlandezii de la KuPS, cu scorul de 2-0 (în tur, 0-1), şi s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa, unde va da piept cu ocupanta locului 5 în sezonul trecut din Bundesliga, Mainz 05 (primul meci se va juca în Germania, în 28 iulie, iar returul o săptămână mai târziu, la Mediaş).

Nemţii le-au urat deja "Bun venit!" în limba română medieşenilor pe site-ul oficial, însă nu au reuşit să rezolve problema deplasării suporterilor germani în Ardeal. "Fanii care vor să vadă meciul trebuie să schimbe de două ori avionul", şi-au avertizat nemţii suporterii.

"Fanii din Mainz m-au lăsat doar în şort când am scăpat de retrogradare"

Roland Nagy, actualul antrenor al formaţiei UTA şi fost jucător al echipei Mainz 05, şi-a amintit, pentru EVZ, cel mai frumos moment pe care l-a trăit acolo. "Eu am evoluat la Mainz într-o perioadă mai dificilă pentru club (n.r. - 1997-2000). Suporterii veneau la stadion chiar dacă eram pe ultimele locuri în liga a doua. După meciul care ne-a asigurat salvarea de la retrogradare, fanii au intrat pe teren şi m-au lăsat doar în şort, de care am ţinut bine", ne-a spus, amuzat, Nagy.

"Mainz e favorită. Ei au un plan care dă roade. S-au făcut investiţii mari acolo. Cu toate acestea, şi-au pierdut, în fiecare an, cei mai buni jucători. Cred că Gazul are şansa ei şi poate profita de ea!", a completat Nagy.

DINAMO

"Câinii" se vor bate cu croaţii de la NK Varazdin

Dinamo Bucureşti şi-a aflat şi ea, joi seară, adversarul din turul trei preliminar al Ligii Europa. După ce remizase în tur, scor 1-1, la Tiraspol, cu moldovenii de la Iskra-Stal, gruparea croată NK Varazdin s-a impus în meciul jucat pe teren propriu cu 3-1. Două dintre golurile partidei au fost marcate de vedeta echipei din Varazdin, Davor Vugrinec (36 de ani), atacant care a evoluat timp de mai multe sezoane în Italia, la echipele Atalanta, Catania şi Lecce.

Elevii lui Liviu Ciobotariu vor juca prima partidă pe teren propriu (28 iulie), la fel cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut, tot în turul trei preliminar, când Dinamo învingea cu 3-1 o altă echipă din Croaţia, Hajduk Split.

Cu toate acestea, "câinii roşii" aveau să piardă calificarea în play-off, după un eşec cu scorul de 0-3 înregistrat în deplasare. Dinamo nu a mai jucat în grupele Ligii Europa din urmă cu două sezoane, când au strâns şase puncte într-o grupă cu Panathinaikos, Galatasaray şi Sturm Graz.

  • LIGA EUROPA: Gaz Metan Mediaş se va bate cu nemţii. Dinamo - din nou cu croaţii
  • Liga Europa: Gaz Metan s-a calificat în turul trei preliminar după ce a trecut de KuPS