Negulescu NU SCAPĂ de INVESTIGAȚIA CSM. Demisia fostului procuror DNA, respinsă

Negulescu NU SCAPĂ de INVESTIGAȚIA CSM. Demisia fostului procuror DNA, respinsă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, marţi, cererea de demisie din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, întrucât pe numele său este în curs o acţiune disciplinară, potrivit Biroului de presă al instituției.

CSM a luat în discuţie, marţi, solicitarea de eliberare din funcţie, prin demisie, a lui Mircea Negulescu, care fusese transferat de la DNA Ploieşti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina. Inspecţia Judiciară (IJ) a decis că procurorul Mircea Negulescu a comis o abatere disciplinară, în sensul că nu s-a abţinut în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali, arată Agerpres

„La 15 martie 2017, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I - 'nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii' - din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată”, se arată într-un comunicat al Inspecției Judiciare.

„În motivarea acţiunii disciplinare s-a reţinut că procurorul nu a respectat îndatorirea de a se abţine în cursul instrumentării unui dosar penal, deşi se afla în relaţii apropiate şi de durată cu unii dintre subiecţii procesuali implicaţi în cauză, aspect care se circumscrie cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin (1) lit. f) din Codul de procedură penală", se mai arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului. 

Marţi, în şedinţa plenului CSM, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că, din punctul său de vedere, răspunderea juridică nu poate fi înlăturată prin demisie sau acte unilaterale. 

Mircea Negulescu este unul dintre procurorii care instrumenta la DNA Ploieşti dosarul Ponta - Ghiţă - Blair. 

Citește și: