Negoiță ar putea plăti din buzunar milioanele aruncate pe Bulevardul Unirii
- Antoaneta Etves
- 17 decembrie 2014, 00:00
Investițiile haotice făcute de edilul PSD al Sectorului 3 au ajuns în vizorul inspectorilor Curții de Conturi.
Inspectorii Curții de Conturi au luat la verificat investițiile făcute de Administrația Domeniului Public (ADP) Sector 3 și au descoperit că lucrările de pe Bulevardul Unirii au fost făcute ilegal. „În urmă cu două săptămâni, inspectorii Curții de Conturi au făcut un control la ADP. Noi am tot spus că lucrările au fost făcute ilegal, pentru că s-au cheltuit banii publici fără acordul Consiliului Local al Sectorului 3”, a explicat consilierul local Victor Tărtăcuță.
Amenzi de milioane de euro aruncate pe fereastră
Potrivit acestuia, niciuna dintre investiții nu a primit undă verde de la consilieri. „Mai grav este că s-a încercat legalizarea lucrărilor în ședințele Consiliului, dar nu s-a reușit”, a mai precizat sursa citată. Concret, pe 16 octombrie 2014, edilul a cerut aleșilor locali să aprobe cheltuirea a aproximativ 8,7 milioane de euro pentru amenajarea Bulevardului Unirii din Capitală. Cererea edilului a venit după ce s-a reamenajat jumătate din acest bulevard. Mai mult, banii din vistieria Sectorului 3 au fost cheltuiți fără ca locuitorii din acest areal să fie consultați.
Conform legii, edilul care a semnat proiectul de lucrări și șeful ADP trebuie să plătească cheltuielile din buzunarele proprii. Și cetățenii sunt nemulțumiți: ei cer demolarea băncilor, bordurilor și a pergolelor roz care, în opinia lor, distrug bulevardul istoric. De altfel, aceștia au declanșat un referendum online pentru demiterea primarului PSD-ist.