Negocieri pe Dreapta. PNL și PDL, candidat comun la prezidențiale

Negocieri pe Dreapta. PNL și PDL, candidat comun la prezidențiale

PDL este dispus să renunțe la candidatura lui Cătălin Predoiu la prezidențiale și să susțină un candidat PNL. Negocierile încep astăzi.

PNL și PDL s-au organizat rapid după dezastrul de la alegerile europarlamentare, astfel că, azi, de la ora 17.00, lideri ai celor două partide se vor întâlni pentru prima discuție oficială despre unificarea Dreptei. „Am evaluat situaţia politică la zi. Am ajuns la concluzia că trebuie să avem discuții cu PNL, PNL și PDL fiind principalele forțe de dreapta din România”, a anunțat ieri președintele PDL, Vasile Blaga, după o ședință la partid.

Democrat-liberalii sunt dispuși să fie flexibili în negocieri. Liberalii deja au pus pe tapet varianta ca PDL să renunțe la prezidențiabilul Cătălin Predoiu, urmând ca fie Crin Antonescu, fie Klaus Iohannis să fie candidatul comun la alegerile prezidențiale din noiembrie, au declarat surse din PNL pentru EVZ, acestea adăugând că democrat- liberalii nu s-au opus acestei variante. La Delegația Permanentă de azi a PNL, care precedă negocierile cu PDL, Antonescu intenționează să obțină acordul colegilor săi de partid pentru negocierile cu partidul lui Blaga.

Este posibil ca alianța PNL-PDL să poarte tot denumirea D.A., ca și în 2004. Varianta a fost enunțată de Vasile Blaga chiar înainte de europarlamentare, când alianța cu PNL era doar teoretică. Denumirea Alianța D.A. este ocupată de FC-PNȚCD, dar acestea nu au finalizat înregistrarea la tribunal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit ieri, la sediul PNL, cu Crin Antonescu. Liberalii ar vrea o fuziune prin absorbție cu partidul lui MRU, Forța Civică, dar fostul premier nu vrea să audă, au mai precizat aceleași surse.

Iohannis, reticent

Până să bată palma cu PDL, Antonescu are propriile probleme în partid, în condițiile în care trebuie să îl convingă pe Klaus Iohannis, reticent în a-și mai asuma președinția PNL, să candideze la Congresul Extraordinar de peste câteva săptămâni. Nu este, deci, exclusă varianta ca Antonescu să rămână președinte al PNL, iar Iohannis să își asume poziția de candidat al Alianței PNL-PD.

PMP vrea o Dreaptă unită

Deputatul PMP Elena Udrea a afirmat că au existat discuții și tatonări în ultimele zile privind unificarea Dreptei și că partidul din care face parte vrea să fie inclus în acest proiect. „Mișcarea Populară este gata să facă parte din orice proiect al Dreptei unite. Mai mult, acceptă orice inițiativă de unificare, indiferent din partea cui vine. Va susține chiar orice candidat care poate să învingă candidatul PSD, fără să importe din ce partid face parte”, a scris Elena Udrea, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a afirmat că partidul din care face parte vrea sa colaboreze și cu PMP în vederea prezidențialelor.