Nadia Comăneci și Ciprian Marica pornesc în căutarea unei noi generații de campioni

Nadia Comăneci și Ciprian Marica pornesc în căutarea unei noi generații de campioniSursa Foto: Vodafone

Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive. Prin programul național GEN10, 21 de copii vor primi burse și vor beneficia timp de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști.

Nadia Comăneci a declarat, marți, la evenimentul de lansare a proiectului, că GEN10 poate deveni o moștenire transmisă generațiilor următoare și și-a exprimat speranța ca programul să continue.

„Ne gândeam ce putem să lăsăm mai departe ca moștenire generației următoare. Această colaborare fantastică și această idee cu care au venit este ceva unic. GEN10 sper să fie o mișcare care va merge mai departe, așa cum s-a dus 10-le obținut la Montreal 50 de ani. Sperăm ca această mișcare să ducă mai departe 50 de ani și mai mult de atât, pentru că sportul a făcut foarte mult pentru noi. De aceea suntem aici și mulțumim celor care se gândesc să creeze o moștenire prin legendele sportului românesc”, a declarat Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci: „Sportul îi învață pe copii responsabilitatea și disciplina”

Fosta gimnastă a vorbit și despre rolul sportului în formarea copiilor și despre valorile pe care aceștia le pot dobândi prin practicarea unei discipline sportive.

„Nu vorbim numai de gimnastică, ci și de fotbal, tenis și alte sporturi în care România a dat foarte multe talente. Pasiunea este extrem de importantă și dragostea pentru ceea ce faci. Însă copiii au foarte multă energie și, când văd aceste fetițe, îmi aduc aminte de ce făceam eu când aveam vârsta lor, de visele pe care le aveam și de dorința de a descoperi”, a spus Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci și Ciprian Marica

Sursa foto: Vodafone

Ea a explicat că sportul a contribuit inclusiv la formarea sa ca om și i-a învățat pe copii valori precum responsabilitatea, curajul, disciplina și reziliența.

„Stau și mă gândesc la valorile pe care le-am învățat și care m-au educat ca om în ziua de astăzi, pe care le-am învățat prin sport, responsabilitatea, să descoperi curajul, disciplina, reziliența, să înveți cum să te ridici atunci când cazi și cum să gestionezi zilele mai dificile. Le doresc ca visele să ajungă în realitate, dar important este că au posibilitatea să practice sport și acest lucru este extrem de important”, a adăugat ea.

„Copiii au nevoie de oportunități pentru a face sport”

Nadia Comăneci a precizat că, spre deosebire de perioada în care a început ea să practice sportul, copiii au astăzi nevoie de cât mai multe oportunități pentru a face mișcare și a descoperi o disciplină sportivă.

„Pe vremea mea erau foarte puține oportunități, mai ales pentru fetițe, să facă sport. Eu am avut norocul că era un loc mic de gimnastică la Onești. Fotbalul este extrem de popular și a fost mereu popular. Și noi am jucat fotbal pentru pregătire fizică, pe vremea când fetele nu jucau fotbal”, a spus fosta gimnastă.

„Toată lumea vorbește de sport”

Nadia a arătat că sportul nu contribuie doar la dezvoltarea fizică a copiilor, ci și la formarea lor.

„Ideea acum este să revenim la importanța sportului, pentru că nu este doar dacă avem timp să facem sport, ci să arătăm părinților și copiilor că ne interesează de viața lor, de sănătatea lor mentală, pentru că nu este numai fizică, este și o mentalitate care se crește prin sport. Și este un lucru extrem de important pentru creșterea copiilor și pentru educarea copiilor”, a afirmat Nadia Comăneci.

Fosta campioană olimpică a vorbit și despre rolul marilor competiții în formarea unor modele pentru copii.

„Uite, a fost Cupa Mondială, toată lumea vorbea despre sport. Anul viitor este un an preolimpic. Toată lumea o să vadă mulțimea și cine va participa la Olimpiadă. Este în fiecare an o Cupă Mondială la un sport, unde copiii își găsesc un model. Păi hai să vedem dacă putem să ajutăm acești copii să aibă oportunitatea să facă sport”, a declarat ea.

Ciprian Marica: „La 32 de ani, eram cel mia tânăr patron de club”

Ciprian Marica a vorbit despre implicarea sa în proiectele destinate copiilor și despre continuarea unei misiuni pe care spune că și-a asumat-o încă de la începutul activității sale în conducerea unui club de fotbal.

„Este o misiune pe care am pornit-o acum mulți ani de zile, atunci când, la 32 de ani, eram cel mai tânăr patron de club și aveam vreo 500 de copii la Farul. Astăzi sunt fondator al unui club sportiv care îmi poartă numele, Academia de Fotbal Ciprian Marica, și care își propune același lucru. Așa că această oportunitate, această misiune care mi-a fost dată, să continui ceea ce am pornit acum mulți ani de zile, nu face altceva decât să mă bucure și să fiu mândru că pot să ofer din cunoștințele, din tot ceea ce am acumulat în anii de performanță, să dau către copii”, a spus fostul fotbalist.

Ciprian Marica: „Este și rândul nostru să venim în sprijinul copiilor”

Marica a precizat că unul dintre obiectivele proiectului este ca cei mici să își fixeze obiective mai ambițioase și să profite de oportunitatea oferită prin GEN10.

„Este misiunea noastră să-i facem să își dorească mai mult. Mircea Lucescu m-a învățat, încă de când eram copil, să-mi doresc mai mult, să nu mă mulțumesc cu puțin. Tocmai asta este misiunea noastră aici, de a-i face pe copii să-și dorească mai mult, să vrea mai mult, să aibă o șansă reală”, a declarat Marica.

El a spus că este nevoie și de implicarea autorităților în susținerea sportului.

„Este și rândul nostru să venim în sprijinul copiilor, pentru că despre ei este vorba. Sper ca și autoritățile să susțină la un moment dat sportul, pentru că este nevoie de acest lucru. Suntem aici să descoperim, dar, în ultimul rând, să îndrumăm, să ajutăm niște copii care chiar au nevoie de o șansă. Au nevoie de modele, au nevoie de oameni care să-i inspire, să-i ghideze, oameni care au mai făcut performanță și sunt încântat să fac parte din această echipă. Iar cu Nadia la echipă, nici de Milan nu mi-e frică!”, a adăugat fostul internațional român.

21 de copii vor primi bursele GEN10

Programul GEN10, susținut de Vodafone, este destinat copiilor talentați la gimnastică și fotbal.

Părinții își pot înscrie copiii prin încărcarea unui material video demonstrativ în care aceștia își prezintă calitățile sportive. Materialele înscrise vor fi evaluate de Nadia Comăneci și Ciprian Marica, împreună cu echipele lor, urmând să fie identificați sportivii considerați cei mai promițători.

După etapa de selecție, finaliștii vor fi invitați la un eveniment în cadrul căruia își vor demonstra talentul sportiv.

În urma acestei etape vor fi desemnați 10 gimnaste și 11 fotbaliști, care vor primi bursele GEN10.

Câștigătorii vor intra într-un program intensiv de pregătire, desfășurat pe durata unui an și coordonat de Nadia Comăneci și Ciprian Marica, alături de o echipă de profesioniști.