Mușamalizare de milioane. Cum a cosmetizat Curtea de Conturi scandalul Eximbank

Mușamalizare de milioane. Cum a cosmetizat Curtea de Conturi scandalul EximbankCurtea de Conturi/ Sursa foto Arhiva EVZ

Cum a cosmetizat Curtea de Conturi scandalul Eximbank. O clădire deținută de stat, aflată în centrul Capitalei și utilizată în prezent de banca de stat Eximbank, a fost în centrul unui control al Curții de Conturi în 2017.

Atunci, inspectorii au descoperit un prejudiciu estimat la peste 1,2 milioane de euro, rezultat dintr-un contract încheiat de Regia Autonomă a Patrimoniului de Stat (RAAPPS) cu o firmă privată care subînchiria imobilul cu un tarif semnificativ mai mare decât cel achitat către stat.

Cum a cosmetizat Curtea de Conturi scandalul Eximbank

Primul raport al Curții de Conturi a recomandat sesizarea autorităților judiciare, invocând fapte ce puteau intra sub incidența abuzului în serviciu. Ulterior însă, în 2018, când la conducerea Curții se afla Mihai Busuioc, instituția a reevaluat cazul și a redus prejudiciul la doar 85.000 de euro, în baza unei expertize externe.

EximBank

EximBank/ Sursa foto Arhiva EVZ

Diferențe majore de chirie, ignorate de evaluare

Clădirea în cauză, situată pe strada Barbu Delavrancea, lângă bulevardul Kiseleff, a fost inițial închiriată în anii '90 unei firme private. De-a lungul timpului, contractul a fost preluat de mai multe societăți, până când actualul intermediar a subînchiriat spațiul către Eximbank pentru circa 120.000 euro lunar – aproape dublul sumei plătite statului român.

În 2017, inspectorii Curții de Conturi au notat că RAAPPS a redus nejustificat chiria percepută de la firma privată în două rânduri, fără temei legal. În documentele de control se regăsesc inclusiv numele unor directori și membri ai Consiliului de Administrație care ar fi aprobat modificările contractuale în defavoarea statului.

EximBank

EximBank. Sursa foto Arhiva EVZ

Reevaluarea din 2018 și închiderea cazului

După schimbarea conducerii Curții de Conturi, în 2018 a fost efectuat un nou control care a adus o schimbare majoră: prejudiciul a fost recalculat pe baza unui raport de evaluare extern, angajat de RAAPPS. Evaluatorul a concluzionat că abaterea față de prețul pieței ar fi fost minoră – sub 4% – și astfel, dauna a fost redusă drastic.

Totuși, această evaluare a fost infirmată de realitatea contractelor: chiria plătită de Eximbank firmei private era cu mult peste ceea ce încasa RAAPPS. Cu toate acestea, plenul Curții de Conturi, sub conducerea lui Mihai Busuioc, a votat în septembrie 2018 să nu mai sesizeze Parchetul și să închidă dosarul, potrivit G4media.

În prezent, Mihai Busuioc este judecător la Curtea Constituțională, numit cu sprijin politic.