După trei ani, Mihai Răzvan Ungureanu se reîntoarce la șefi a SIE. El a primit aseară votul parlamentarilor și a depus jurământul
După ce și-a încercat norocul în politică, Mihai Răzvan Ungureanu s-a reîntors de ieri, la șefia SIE, de unde a plecat în 2012, pentru a ocupa funcția de premier.
278 dintre parlamentari au votat, aseară, „pentru” nominalizarea făcută de președintele Klaus Iohannis, 6 „împotrivă „ și 5 au fost prezenți, dar nu au votat.
Parlamentarii PSD, cu excepția a patru deputați (Vasile Popeangă -cunoscut însă pentru apropierea de Mircea Geoană), Mario Ernest Caloianu, Florian Nicolae și Sefer Cristian George, au absentat de la ședința plenului reunit, intenția fiind aceea de a nu se asigura cvorumul de prezență. Din partea PNL, în total au lipsit 10 parlamentari, printre care Crin Antonescu, Ben-Oni Ardelean (învoit), Lucian Iliescu, Steliana Miron (aflată în concediu în Indonezia), Varujan Vosganian, Adrian Oros, Valentin Rusu, Marin Almăjanu, Elena Uioreanu, Mircea Lubanovici și Daniel Zamfir. Senatorii liberali au venit la ședința de plen, în grup, cu o jumătate de oră înainte de începerea votului.
FOTO: Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a votat primul
‚Să vină și Mihai Viteazul”
Printre ei, și MRU, dar și Tudor Chiuariu, exclus din partid, dar afiliat grupului PNL, absent până acum în momente esențiale pentru partid.
Prezența lui Valeriu Zgonea și a lui Călin Popescu Tăriceanu în sală a fost primită cu aplauze de parlamentarii PNL și UNPR, cineva strigându-le: „Să vină și Mihai Viteazul”, aluzie la faptul că, la un moment dat șeful Camerei s-a prezentat drept „colegul lui Mihai Viteazul”. „Credeați că ați scăpat de mine?”, a răspuns, ironic, Zgonea. Ungureanu s-a așezat în penultima banca din rândul trei, în spatele lui Traian Igaș. Spre deosebire de Hellvig, care în ziua în care a fost învestit în funcția de șef al SRI, a fost salutat de mulți dintre foștii colegi liberali și nu numai, la MRU au venit puțini parlamentari, să-i strângă mâna, printre care Ludovic Orban și Radu Stroe.
FOTO:Băncile pesediștilor au fost goale
Atacurile la adresa lui MRU din partea PSD și ALDE nu au lipsit. Astfel, în plen, liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a spus despre Ungureanu că este ”un produs expirat politic, coordonat cu cheița și lipsit de personalitate”, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că numirea lui Ungureanu la SIE este un semn de „recompunere a regimului Băsescu”. „În persoana lui MRU nu văd decât reîntoarcerea în posturi-cheie ai oamenilor lui Băsescu. M-a frapat cât de pătimaș poate fi MRU, e un eufemism pentru cum s-a comportat domnia sa în campania electorală”, a spus Tăriceanu. „Fiți, măi, atenți!”, i-a avertizat Orban pe colegii săi, atunci când un parlamentar nu a spus „prezent”, strigat să voteze. Ungureanu nu a ținut un discurs înainte de vot, ci după ce s-a văzut uns șef al SIE. ”Astăzi sunt validat de o clasă politică care îmi oferă din nou posibilitatea să fiu de folos națiunii. Este semnul triumfului democrației statului de drept. Aș vrea ca în noul meu mandat să-mi conving colegii că doar împreună putem schimba percepția păguboasă asupra Serviciilor care, deși autonome, nu dau socoteală nimănui”, a spus Ungureanu, care i-a mulțumit președintelui Iohannis pentru nominalizare și parlamentarilor pentru vot. Din cei 57 de parlamentari UNPR de la ședința din plen au lipsit doar 4.
FOTO: Liberalii au plecat aseară acasă fericiți că au avut majoritate
Doar doi liberali, la comisie
Votul privind numirea lui Ungureanu la SIE nu a fost lipsit de emoții încă de dimineață. La ședința Comisiei SIE, la care Ungureanu trebuia să fie audiat au participat doar cei doi liberali, președintele comisiei, Mihăiță Calimente, și senatorul PNL Marius Obreja. Cei trei social-democrați, printre care și liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, au absentat. Chiar dacă audierea nu a avut loc, întrucât avizul comisiei este consultativ, s-a putut trece la votul în plen.
Liberalii au încheiat sesiunea parlamentară cu o victorie politică ce le dă speranță pentru o reconfigurare a majorității parlamentare. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că în Parlament există majoritate pentru o moțiune de cenzură și că acest lucru se va vedea în viitor. „Sunt convinsă că nu este ultima dată când vom avea o astfel de majoritate”, a declarat Alina Gorghiu.
Și un pic de scandal
Replici dure de la prezidiul plenului Parlamentului între liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, și președintele UDMR, Kelemen Hunor. „Îl pot înțelege pe Kelemen Hunor care a venit tocmai de la Budapesta astăzi pentru a-l reînscăuna pe MRU, cel care a făcut cadou statului maghiar moștenirea Gojdu”, a spus Neacșu. Replica lui Kelemen Hunor a venit imediat. „Mă bucur că liderul grupului PSD mă înțelege. Eu am stat alături de Victor Ponta și nu mi-a fost ușor. Nu din cauza lui Ponta, din cauza unor colegi ai dvs, dl Neacșu”, a spus liderul UDMR, punctând că va veni ”și de la Miercurea Ciuc, și de la Cluj, și de pe Lună la serviciu’’ pentru oameni care și-au respectat cuvântul.