Moscova vrea război în Transnistria: „Tendinţa actuală sporeşte riscurile ca preşedintele Putin să se îndrepte spre măsuri mai drastice”

Moscova vrea război în Transnistria: „Tendinţa actuală sporeşte riscurile ca preşedintele Putin să se îndrepte spre măsuri mai drastice” Transnistria. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Este probabil" ca președintele rus Vladimir Putin să impună legea marțială pentru a continua războiul din Ucraina, a declarat directorul Serviciilor de Informații americane Haines, în timpul unei audieri în Senat. Forțele ruse nu se vor opri în Donbas, ci vor ajunge în Transnistria, a avertizat aceasta, conform Rai News.

„Putin va folosi arma nucleară doar dacă se va confrunta cu o amenințare existențială". Haines susține că Moscova vizează un război „lung" și se așteaptă ca, în timp, SUA și Europa să reducă sprijinul acordat Kievului.

Un război de pe urma căruia nimeni nu câștigă

„În momentul de față, războiul se află într-o fază în care nu câștigă nimeni", a spus Haines. Mai mult, șefa serviciilor de informaţii ale SUA, Avril Haines a declarat că Vladimir Putin vrea să ocupe și Transnistria, dar că puterea armatei sale nu este pe măsura ambițiilor liderului de la Kremlin. În acest condiții ar putea lua măsuri disperate.

„Estimăm că preşedintele Putin se pregăteşte pentru un conflict prelungit în Ucraina, în care intenţionează în continuare să atingă obiective dincolo de Donbas. Serviciile de informaţii americane estimează că armata rusă vrea să extindă podul terestru (în sudul Ucrainei) până în Transnistria”, a declarat şefa Comunităţii Naţionale de Informaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avril Haines a mai susținut că trupele ruse nu vor putea ajunge în Transnistria fără o mobilizare generală. „Deşi este posibil ca forţele ruse să realizeze acest obiectiv în lunile următoare, ele nu vor putea ajunge în Transnistria şi să includă Odesa fără a decreta o formă de mobilizare generală.

Preşedintele rus mizează probabil pe o slăbire a determinării SUA şi a Uniunii Europene în momentul în care penuria alimentară şi creşterea preţurilor la energie se vor agrava”, a mai declarat şefa serviciilor de informaţii ale SUA.

Vladimir Putin poate recurge la măsuri disperate

Serviciile de informații consideră că ambițiile lui Putin nu reflectă capacitatea armatei ruse și ar putea lua măsuri disperate în următoarea perioadă.

„Combinat cu realitatea că Putin se confruntă cu un dezechilibru între ambiţiile sale şi capacităţile militare convenţionale ale Rusiei, asta înseamnă cel mai probabil o evoluţie mai impredictibilă şi cu potenţial de escaladare în următoarele câteva luni”, a mai declarat Avril Haines.

Tendinţa actuală sporeşte riscurile ca preşedintele Putin să se îndrepte spre măsuri mai drastice, inclusiv instaurarea legii marţiale, reorientarea producţiei industriale sau o potenţială escaladare militară cu scopul de a elibera resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv”, a mai spus Avril Haines. (Rador)