Moscova a tăiat gazul, Europa răspunde: „S-a încheiat cu epoca Rusiei"

Moscova a tăiat gazul, Europa răspunde: „S-a încheiat cu epoca Rusiei" Sursa: Dreamstime.com

Gigantul energetic rusesc Gazprom a anunțat că a oprit furnizarea de gaz către Polonia și Bulgaria, motivând că acestea au refuzat să efectueze plățile în ruble. Comisia Europeană a calificat decizia drept „un șantaj".

Livrările de gaz către Polonia și Bulgaria au fost întrerupte în această dimineață, anunță gigantul energetic rusesc Gazprom. După încetarea furnizării, guvernul din Polonia a spus că va cumpăra gaze naturale din alte surse și că este asigurat în privința resurselor energetice, conform publicației Millyet.

Bulgaria spune că a plătit, dar Rusia încalcă prevederile contractului

Companiile de distribuție a energiei din Polonia și din Bulgaria spun că nu le-a fost notificată oficial, în prealabil, oprirea furnizării de gaze. Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a spus că au fost făcute integral plățile pentru gazul din aprilie și a acuzat Gazprom de încălcarea contractului.

„În acest moment, gazul natural este folosit mai mult ca o armă politică și economică în cadrul războiului". El a adăugat că Bulgaria urmează poziția Uniunii Europene de a nu răspunde solicitărilor Rusiei privind plata în ruble pentru gazul natural livrat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentar rus: „Trebuie făcut la fel cu toate țările ostile"

După ce Rusia a oprit fluxul de gaze naturale, vicepremierul britanic Dominic Raab a spus că această decizie va face Rusia mai izolată pe scena internațională, nu doar politic, ci și economic. Compania poloneză de gaze PGNiG a declarat că Gazprom a încălcat contractul și va căuta toate căile legale pentru despăgubiri.

Viacheslav Volodin, purtătorul de cuvânt al Dumei, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, a scris pe canalul său de Telegram că Gazprom a avut dreptate în decizia de a opri fluxul de gaze naturale către Bulgaria și Polonia, iar Rusia ar trebui să facă același lucru pentru țările ostile.

Comisia Europeană anunță că se încheie epoca combustibilului rusesc

După această decizie a Rusiei, privirile s-au îndreptat către alți furnizori importanți de energie. Vaar Energy, unul dintre cei mai mari producători de gaze și petrol din Norvegia și unul dintre principalii furnizori de gaze din Europa, a anunțat că în prezent produce la cel mai ridicat nivel și că nu poate crește producția pe termen scurt. Norvegia a fost țara care a furnizat cele mai multe gaze în Europa, după Rusia, în 2020.

Comisia Europeană, organul executiv al UE, a reacționat față de decizia Rusiei. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat drept „injustă și inacceptabilă" decizia Rusiei, adăugând că întreruperea gazului este „un instrument de șantaj" și că Rusia „nu mai este un furnizor de gaze de încredere".

Von der Leyen a mai spus că UE are planuri în fața Rusiei. Mai mult, Comisia Europeană menține o relație strânsă cu statele membre în ceea ce privește furnizarea alternativă de gaze și asigurarea celor mai bune niveluri de stocare și că va continua să colaboreze cu parteneri internaționali pentru asigurarea surselor alternative de gaz, atât în Europa cât şi în lume. Von der Leyen a subliniat: „Era utilizării combustibililor fosili ruși în Europa se apropie de sfârșit”.

Dependență de Rusia în proporție de 90%

PGNiG importă cea mai mare parte a gazelor naturale de la Gazprom. În primul trimestru al acestui an a primit 53% din totalul importurilor de la compania rusă. PGNiG a descris întreruperea aprovizionării drept o încălcare a contractului și a spus că va lua măsuri pentru restabilirea aprovizionării cu gaz.

Bulgaria, care depinde de Gazprom în proporție mai mare de 90% în ceea ce privește aprovizionarea cu gaz, a declarat că ia măsuri pentru a găsi surse alternative, dar a spus că nu este nevoie de nicio restricție privind consumul de gaze, în acest moment. Ministerul Energiei din Bulgaria a subliniat că și-a îndeplinit obligațiile din actualul contract cu Gazprom și că a efectuat toate plățile necesare, atrăgând atenția că noul sistem de plată propus de Rusia încalcă actualul contract.

Gaz lichefiat din Qatar. Pe polonezi îi așteaptă luni grele

Potrivit unei analize a corespondentului BBC la Varșovia, Adam Easton, întreruperea furnizării de gaze nu înseamnă că Polonia nu va putea satisface pe moment cererea clienților. Polonia și-a redus dependența de gazul rusesc în ultimii ani și acum primește LNG din Qatar, iar conductele conectează țara la piața europeană. De asemenea, cererea este mai mică după încheierea sezonului de iarnă.

Însă Gazprom furnizează mai mult de jumătate din importurile totale de gaze ale Poloniei. Acesta este un gol imens care trebuie umplut. De asemenea, Polonia nu este singura țară din UE care încearcă, în prezent, să renunțe la energia rusească.

Americanii își fac loc în piața europeană

Există deja o concurență puternică pe piața achiziției de gaze. Când cererea va crește din nou în toamnă, Polonia s-ar putea confrunta cu câteva luni grele pentru a-și asigura o aprovizionare adecvată. În acest sens, ar putea fi nevoită să reducă aprovizionarea industrială.

Gazul rusesc reprezintă aproximativ 40% din importurile de gaze naturale ale UE, dar multe țări s-au angajat să elimine treptat energia rusească, în semn de răspuns la invazia Ucrainei.

SUA au anunțat că au interzis complet importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. Marea Britanie va elimina, treptat, petrolul rusesc, până la sfârșitul anului, apoi va încerca să facă același lucru cu gazele naturale, cât mai curând posibil. De asemenea, UE a decis să reducă importurile de gaze din Rusia cu două treimi, informează RADOR.