Monica Macovei cere demisia lui Zgonea şi Tăriceanu

Monica Macovei cere demisia lui Zgonea şi Tăriceanu

Europarlamentarul Monica Macovei a solictat demisia preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, susţinând că Senatul a "încălcat" Constituţia, iar Camera Deputaţilor "se pregăteşte să o facă".

Macovei consideră că "sub conducerea lui Călin Popescu-Tăriceanu şi a lui Valeriu Zgonea, Parlamentul păstrează în Statutul deputaţilor şi al senatorilor aceeaşi prevedere neconstituţională: hotărârea de ridicare a imunităţii pentru reţinere, arestare şi percheziţie să se ia cu votul secret al majorităţii membrilor din Camera Deputaţilor sau Senat, indiferent de numărul celor prezenţi la şedinţă", potrivit Agerpres.   "Preşedintele Senatului şi al Camerei Deputaţilor au obligaţia să respecte Constituţia şi să nu accepte încălcarea legilor. Tăriceanu şi Zgonea au dovedit că nu pot garanta respectarea Constituţiei şi este timpul să părăsească funcţiile", susţine Macovei.    Ea solicită partidelor de opoziţie să ceară adoptarea în procedură de urgenţă a proiectului de lege care simplifică ridicarea imunităţii parlamentare, pe care l-a redepus în Parlament în iunie 2014.    Proiectul de lege prevede votul deschis, în şedinţe publice, pentru cererile de ridicare a imunităţii parlamentare, elaborarea raportului Comisiei juridice în maximum 24 de ore, votarea cererii de ridicare a imunităţii în plenul Camerei Parlamentului în maximum 24 de ore, verificarea exclusiv a existenţei unor indicii privind comiterea unei fapte penale, pe baza referatului procurorilor, de către Comisia juridică şi plen, interzicerea luării unei hotărâri pe considerente de oportunitate sau pe evaluarea probelor din dosar.    Proiectul de lege modifică şi completează Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în cazul parlamentarilor miniştrilor şi foşti membri ai Guvernului.    În opinia Monicăi Macovei, regulamentele celor două Camere ale Parlamentului trebuie să se conformeze prevederilor din Statutul deputaţilor şi senatorilor.