Editura Evenimentul si Capital

Cele mai importante CINCI momente din viata lui Stephen Hawking care l-au făcut CELEBRU

Autor: | | 1 Comentarii | 813 Vizualizari

Stephen Hawking a murit, pe 14 martie, la vârsta de 76 de ani. Fizicianul britanic a devenit cunoscut pentru cercetările sale şi pentru cărţile sale ştiinţifice, printre care "O scurtă istorie a timpului".

Stephen Hawking a fost un teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

La vârsta de 22 de ani, Stephen Hawking a a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică.

Ce anume l-a făcut însă celebru pe Hawking

Între 1970-1976 dădea naştere Teoriei Radiaţiei, pe care a revizuit-o în 2004.

Savantul a demonstrat, folosindu-se de teoria cuantică şi cea a relativităţii că găurile negre pot emite radiaţii şi, ulterior a sugerat că în anumite condiţii acestea pot elibera în spaţiu particule sub-atomice şi energie.

În 1988, Hawking publica "O scurtă istorie a Timpului". Cartea a devenit un best-seller, vânzându-se în peste zece milioane de exemplare, încearcă să explice fenomene precum Big Bangul sau apariţia gărilor negre.

Savantul Steven Hawking şi-a continuat seria de lucrări ştiinţifice prin care explică modul în care funcţionează Universul şi care au devenit foarte cunoscute de-a lungul timpului.

Una dintre teoriile controversate ale lui Hawking a fost aceea potrivit căreia obiectele care cad într-o gaură neagră ar putea ajunge într-un alt univers, din care nu se mai pot întoarce.

Aceste universuri miniaturale ar exista, potrivit fizicianului britanic, într-un timp imaginar, unde nu există început şi sfârşit.

De asemenea, personalitatea lui Hawking a determinat apariţia unor filme cu şi despre viaţa lui. Unul dintre acestea, "The Theory of Everything", a câştigat premiul Oscar. Filmul prezintă viaţa fizicianului, din momentul în care a aflat că suferă de scleroză şi că nu se va mai putea mişca vreodată.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:51 ÎNTÂLNIRE de taină în biroul lui DRAGNEA. Se PREGĂTEȘTE mutarea FINALĂ pentru RĂZVRĂTIȚI 15:50 SURSE: Viorica DĂNCILĂ este CONDAMNATĂ să devină PREȘEDINTE PSD. Care ar fi POZIȚIA premierului în SCANDALUL DEMITERII lui DRAGNEA 15:20 A apărut o NOUĂ poză care îl ARUNCĂ în AER pe DRAGNEA. Victor Ponta dă LOVITURA de GRAȚIE, cu o zi înainte de CEx-ul DEBARCĂRII 13:52 Cine NU vrea DEMISIA lui DRAGNEA? Susținerea șefului PSD vine din BIHOR 13:48 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 13:44 HAOS și TRĂDARE la nivel înalt în PSD. Dragnea primește o LOVITURĂ FATALĂ de unde nu s-ar fi așteptat NICIODATĂ 12:07 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 10:29 De ce TACE Dăncilă? Omul care îl poate TERMINA pe Dragnea ÎNCĂ NU s-a HOTĂRÂT de partea cui e. Opinie de DAN ANDRONIC 07:51 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news

Articole salvate