Momente de COŞMAR pe o autostradă din Italia. Un şofer român a salvat de la MOARTE doi pasageri dintr-o altă maşina
- Lucian Ionescu
- 9 decembrie 2018, 22:04
În urmă cu aproape o săptămână a avut loc pe o autostradă din Italia un grav accident rutier în care au fost implicare doua vehicule. Accidentul a fost surprins pe camera de filmat montată pe tirul condus de un şofer român implicat în accident.
Şoferul a povestit, într-o postare pe Facebook, tot ce a trăit în noaptea în care o şoferiţă beată a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie.
„O noapte liniștită, ca oricare alta, aceeași cursă, aceeași autostradă, aceeași oră. Semnalizez, intru în depășire la un coleg de Cluj. 5 secunde până la impact. Mă apropii încet de cabina colegului, îi văd luminile în bord, o Scanie Albă. Drumul liber, nimeni în fața noastră, mă apropii de geam și deodată simt o izbitură puternică”, a scris tânărul şofer român.
Un autoturism, condus de o şoferiţă şi în care se mai afla un tânăr, a intrat în plin în partea din spate a TIR-ului, iar impactul a fost foarte puternic. Cei doi accidentați grav au primit primul ajutor din partea românului. „Ea plânge, urlă, el tremură și se ține de coaste”
„Doi pasageri, o ea și un el. Ea la volan, el pasager. Ea plânge, urlă, el tremură și se ține de coaste. Fug spre cabină, îmi arunc bocancii, iau o sticlă de apă și îi dau să bea. În toată agitația încerc să-mi aduc aminte ce am învățat la cursurile de prim ajutor. El tremură, ea urlă în continuare. Fug din nou în cabină, iau perna, plapuma și le duc, le pun pe jos și-l așez pe el. Fug iar în cabina, iau trusa de prim ajutor. Îmi pun mănușile, caut, caut bandaje și pansament, la naiba, nu găsesc. Tremur, în sfârșit reușesc să desfac pachetele. O bandajez pe ea, pierde mult sânge la mână, o dau jos și-o sprijin de mașină. Plânge. Mă întorc la el. Tremură, și se pierde. Încerc să îi pun masca, degeaba. Leșină. Două minute mai târziu, ajunge ambulanța și îmi ia locul. Ea tremură, eu tremur, el nu mișcă”, a scris şoferul în postarea de pe Facebook.