Moment crunt pentru Adela Popescu! Avem rezultatul testului pentru Covid-19

Moment crunt pentru Adela Popescu! Avem rezultatul testului pentru Covid-19

Fanii Adelei Popescu şi implicit ai emisiunii „Vorbeşte lumea” de la Pro Tv pot răsufla uşuraţi pentru că favorita lor nu are Covid-19.

Adela Popescu a transmis două veşti celor care o susţin din spatele micilor ecrane şi care o urmăresc în mediul online: una proastă şi una bună.

Veste bună este că în urma testării specifice a rezultat că artista nu are Covid-19, iar vestea proastă este că are probleme de sănătate care pot necesita inclusiv o intervenţie chirurgicală.

Aşa cum s-a aflat, Adela Popescu a ajuns de urgență la spital, de unde le-a arătat fanilor rezultatul pentru coronavirus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul a pornit în urmă cu două zile, când colegii și publicul au sesizat absenţa ei din în emisiunea „Vorbește lumea”, deifuzată de Pro Tv.

Ulterior actriţa şi cântăreaţa Adela Popescu a reacționat pe rețelele de socializare pentru a lămuri misterul creat în jurul acestui subiect.

Iniţial, s-a crezut că vedeta celor de la Pro Tv fusese infectată cu Covid-19, la fel cum se întâmplase anterior cu Marcel Pavel şi alţi artişti ce avuseseră contact cu el în cadrul unei emisiuni de la Antena 1.

Din fericire pentru Adela Popescu, n-a fost cazul. Vedeta a povestit de pe patul de spital tot ce a pățit și a arătat rezultatul testului pentru Covid-19.

Artista a ajuns miercuri seara la urgențe, iar medicii i-au făcut toate analizele, inclusiv testul pentru Covid-19, atât de întâlnit în acest context pandemic.

În cele din urmă s-a decis internarea ei pentru investigații suplimentare, dar rezultatul pentru coronavirus a ieșit negativ.

Iată dovada prezentată de Adela Popescu cu rezultul negativ în urma testării pentru Covid-19:

Problemele sunt altele şi sunt mari: în urma efectuării unui CT, i-a fost depistată o inflamație între colon și apendice și s-a decis să fie ținută sub tratament.

Medicii care au consultat-o pe actriţă au luat în calcul şi un scenariu mai serios, şi anume posibilitatea unei operații.

„Cu această ocazie, vă arăt testul, este negativ. Nu e de la mâncare, culmea. E o inflamație, n-are legătură cu mâncarea. Nu prea pot să râd.

Dacă lucrurile merg bine, cel mai probabil o să primesc medicație pentru acasă. Mi s-a făcut un CT și s-a luat decizia să merg doar pe antibiotic momentan și să nu fie nevoie de o intervenție chirurgicală”, a spus Adela Popescu pe o reţea de socializare.