Modificarea Codului Rutier ce a stârnit controverse: Greșeala care creşte riscul de accidente
- Emma Cristescu
- 15 iunie 2025, 06:05
Mașini. Sursa foto: Arhiva EVZO nouă modificare a Codului Rutier, care permite depășirea coloanei de autovehicule în anumite condiții, a stârnit controverse. Titi Aur, expert în domeniul auto, consideră că această modificare poate conduce la situații periculoase și la accidente grave.
Modificarea Codului Rutier a stârnit controverse
„Este o schimbare în rău”, a spus Titi Aur, referindu-se la faptul că, până acum, depășirea coloanelor era interzisă. Acum, conducătorii auto pot face astfel de manevre, dar doar dacă nu există linie continuă și intersecția este semnalizată cum trebuie.

Sursa foto: Pixabay
Specialistul a declarat că până acum nu aveai voie să depășești coloana și că autoritățile au schimbat Codul Rutier în rău. El consideră că mulți șoferii vor avea de suferit din cauza acestei modificări și că era mai bine să nu se schimbe nimic.
Expertul a oferit și un exemplu clar: un șofer se angajează în depășirea unei coloane, intră pe contrasens și intră în coliziune cu o mașină care pătrunde pe drumul cu prioritate fără să acorde prioritate. Specialistul a declarat că șoferul care vine de pe drumul secundar, fără prioritate, trebuie să fie atent.

Titi Aur. Sursa foto: Facebook
Ce spune Titi Aur
Chiar dacă mașina aflată în depășire circulă pe contrasens, în absența unei linii continue sau a unui indicator de interzicere a depășirii, manevra este legală. Obligația de a acorda prioritate revine celui care intră pe drumul principal.
Dacă depășești coloana și un șofer nu îți acordă prioritate că vine din stânga, el este vinovat, pentru că atunci când intri pe un drum pe care nu ai prioritate, trebuie să te asiguri și din stânga, și din dreapta. Dacă unul este în depășire, normal nu ar avea ce să caute într-o intersecție, dar dacă e dirijată, ai voie să depășești, doar dacă nu e linie continuă înainte de intersecție.
„Cel care intră de pe drumul fără prioritate, pe drumul cu prioritate, trebuie să acorde prioritate. Deci el este vinovatul, dacă se produce un accident”, a mai spus specialistul.
Această modificare crește riscul de accidente
Titi Aur consideră că această modificare îi va deruta pe șoferi și că le va pune viața în pericol. Specialistul declarat că este indicat să nu depășim într-o intersecție și să fim foarte atenți la ceilalți conducători auto.
„Totuși, într-o circulație cât de cât civilizată, intersecțiile ar trebui să fie semnalizate și presemnalizate. De asemenea, ar fi indicat să fie linie continuă, astfel încât să nu se permită depășire a nici unei mașini, a nici unei coloane“, a mai spus Titi Aur la DC News.