Moaștele Sfintei Ana au ajuns la Mănăstirea Oașa. Programul liturgic al acestor zile

Moaștele Sfintei Ana au ajuns la Mănăstirea Oașa. Programul liturgic al acestor zile Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

În aceste zile, la Mănăstirea Oașa, credincioșii pot merge să se închine la moaștele Sfintei Ana, ocrotitoarea copiilor și a maternității. În luna iulie, Mănăstirea Oașa își serbează ocrotitorii. Pe 25 iulie este Adormirea Sfintei și Dreptei Ana, ocrotitoarea bisericii mari a Schitului de la Găbud, iar în 27 iulie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul din ocrotitorii Mănăstirii Oașa.

În acest an, credincioșii care vor participa la sărbătoarea celor două hramuri, la Mănăstirea Oașa, vor avea prilejul să se închine moaștele Sfintei Ana, aduse din Italia, de la Bologna. În Catedrala Catolică San Pietro (Cattedrale Metropolitana di San Pietro) din Bologna, se păstrează o parte din capul Sfintei Ana - un fragment din craniul sfintei în care se regăsește arcada sprâncenei drepte.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop de Alba Iulia, anul acesta, sărbătoarea celor două hramuri va fi încununată și înfrumusețată prin aducerea Moaștelor Sfintei Ana din Italia, de la Bologna, la cele două așezăminte monahale. Sfintele Moaște sunt însoțite de o delegație a Arhiepiscopiei Catolice de Bologna, cu binecuvântarea cardinalului Matteo Maria Zuppi”, se arată într-un mesaj transmis de Mănăstirea Oașa.

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastire Oasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Capul Sfintei și Dreptei Ana nu au părăsit niciodată Italia, până la acest moment, când  a fost adus la Mănăstirea Oașa, în România. Relicva a fost dăruită în anul 1435, episcopului de Bologna, Fericitul Nicolò Albergati, de către regele Angliei, Henric al VI-lea. Prin acest dar a fost pecetluită pacea dintre Coroana Franceză și cea Engleză, după „Războiul de o sută de ani”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfânta Ana este considerată ocrotitoarea copiilor și a maternității. Aceasta a născut la bătrânețe, după multe zile și luni petrecute în rugăciuni, lacrimi și post.

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastire Oasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Programul liturgic al mănăstirii Oașa

Părinții celor două așezăminte monahale de la Oașa îi invite pe cei care doresc să se închine Sfintelor Moaște ale Sfintei Ana să participe la programul liturgic al mănăstirii.

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastire Oasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Evenimentele din aceste zile de sărbătoare mare au început de luni, 24 iulie și se vor întinde pe parcursul mai multor zile, după următorul program:

Luni 24 iulie: sosirea Sfintelor Moaște la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud și Priveghere în cinstea Hramului Bisericii Noi (19:00 - 23:45);

Marți 25 iulie: Sfânta Liturghie în cinstea Hramului, de la ora 10, urmată de masa de obște;

Miercuri 26 iulie: mutarea Sfintelor Moaște la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde vor fi puse la închinare începând cu ora 18:00; mutarea Sfintelor Moaște la Mănăstirea Oașa, unde vor sta până în ziua următoare.

Joi 27 iulie:  Sfintele Moaște vor fi puse la închinare de Hramul Mănăstirii Oașa, „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

Moaștele Sfintei Ana în România

Moaștele Sfintei Ana în România, la Mănăstirea Oașa și la Alba Iulia; sursa foto: https://www.facebook.com/SfantaManastireOasa

„Nădăjduim că venirea Sfintei Ana la noi este sămânța pe care ea a dorit să o planteze în pământul acestei țări și care va aduce roade în viețile noastre. Vă așteptăm cu drag să fiți părtași împreună cu noi la această mare Bucurie!”, se arată în mesajul părinților de la Sfânta Mănăstire Oașa, prin care îi invite pe credincioși să se bucure de sărbătoare.