Moaștele se întorc acasă – Calendar creștin ortodox: 13 martie
- Adrian Pătrușcă
- 13 martie 2020, 05:45
Împăratul Leon Armeanul (814-820) a încălcat decizia Sinodului al VII-lea ecumenic de la Niceea, din 787, care restabilea cultul icoanelor, reîncepând prigoana împotriva acestora.
În anul 815, el l-a dat jos din scaun și l-a exilat pe Sfântul Nichifor, Patriarhul Constantinopolului, în insula Proconez, pentru că a refuzat să accepte iconoclasmul imperial.
După 13 ani de surghiun, sfântul a trecut la cele veșnice pe 2 iunie 828.
Leon Armeanul a fost urmat pe tronul Bizanțului de alți doi împărați iconoclaști: Mihail cel Gângav și fiul său, Teofil.
După aceștia, au preluat împărăția Teodora și fiul ei, Mihail, care au restaurat cultul sfintelor icoane în 843, printr-o fastuoasă ceremonie în prima duminică a Postului Paștilor, care a rămas de atunci în tradiția Bisericii ca Duminica Ortodoxiei.
După patru ani, la sfatul Patriarhului Metodie, împărăteasa Teodora și împăratul Mihail hotărâsc aducerea la Constantinopol a moaștelor Sfântului Nichifor.
Prin urmare, Metodie, însoțit de un mare sobor de arhierei, a mers la Proconez, a ridicat moaștele Sfântului Nichifor, le-a pus într-o raclă nouă de mult preț și le-a adus în capitală, unde au fost întâmpinate de mare mulțime de popor având în frunte pe împărat și pe împărăteasă.
Pe 13 martie, moaștele Sfântului Nichifor au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.