88 de ani de la moartea Reginei Maria. Drama, exilul interior și ultimul drum spre casă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

La 18 iulie 1938, România își pierdea „Regina Întregitoare”. O să vă spun povestea ultimilor ani de viață ai Reginei Maria, marcați de suferință fizică și de conflictul cu Regele Carol al II-lea. Este un exemplu pe care l-am citit, l-am reluat și l-am transmis ca o dovadă de noblețe sufletească, până în ultimele zile.

“Mama Răniților”, un nume de glorie al Reginei Maria

Astăzi, 18 iulie, se împlinesc 88 de ani de la moartea uneia dintre cele mai iubite și influente figuri din istoria României: Regina Maria. Cunoscută drept „Mama răniților” în Primul Război Mondial și drept o diplomată excepțională la Conferința de Pace de la Paris, suverana a avut un sfârșit de viață care contrastează puternic cu gloria anilor săi de apogeu.

Conform arhivelor și cercetărilor istorice publicate de-a lungul timpului, ultimii ani ai Reginei au fost umbriți de o suferință fizică teribilă, dar, mai ales, de o profundă izolare politică și afectivă impusă chiar de propriul ei fiu, Regele Carol al II-lea.

Regina Maria, la 20 de ani. sursa: Istoria României în culori

Izolarea la Balcic și conflictul cu Carol al II-lea

Declinul emoțional al Reginei Maria a început odată cu Restaurația din 8 iunie 1930, când fiul ei, Carol al II-lea, a revenit pe tron. Deși inițial Regina a sperat la o reconciliere familială, noul rege a marginalizat-o sistematic.

Carol al II-lea i-a restrâns aparițiile publice, i-a cenzurat discursurile și a îndepărtat-o de pe scena politică, deranjat de popularitatea ei imensă și de influența pe care o avea asupra deciziilor de stat.

În fața acestei ostilități, suverana s-a retras în „exilul” ei interior, petrecându-și majoritatea timpului la reședințele sale de suflet: Castelul Bran și Palatul „Cuibul Linștit” de la Balcic. „Am ajuns să fiu o străină în propria mea țară”, îi scria Regina, cu amărăciune, uneia dintre prietenele sale apropiate.

Regina Maria. Sursă foto: captură video

Agonia unei suverane: Diagnostice greșite și sanatorii străine

Problemele grave de sănătate au debutat în 1937. Tabloul clinic era complex și derutant pentru medicii vremii. Inițial, a suferit de o hemoragie internă puternică, urmată de episoade de flebită. A consultat numeroși specialiști europeni, diagnosticele variind de la afecțiuni ale ficatului până la cancer pancreatic.

În primăvara anului 1938, starea ei s-a agravat. A fost internată la sanatoriul Weisser Hirsch din Dresda, Germania, sub îngrijirea renumitului medic dr. Lahmann. Deși medicii i-au recomandat repaus absolut, suverana era conștientă că sfârșitul era aproape.

Refuzând să moară pe pământ străin, Regina Maria a luat o decizie dramatică: întoarcerea imediată în România, indiferent de riscuri.

Regina Maria și Principesa Ileana. Sursă foto:basilica.ro

Cronologia ultimelor zile

 14 iulie 1938. Împotriva sfaturilor medicale, care avertizau că o călătorie cu trenul îi va fi fatală, Regina este urcată într-un vagon sanitar. Călătoria a fost un calvar, cu hemoragii frecvente și momente de pierdere a cunoștinței.

17 iulie 1938. Trenul regal ajunge în Gara Sinaia. Suverana, extrem de slăbită, abia mai putea respira, dar a avut un moment de luciditate și bucurie la vederea peisajului românesc. Este transportată de urgență la Castelul Pelișor.

18 iulie 1938, ora 17:38. În Camera de Aur de la Pelișor, înconjurată de copiii ei, inclusiv Regele Carol al II-lea și Principesa Ileana, Regina Maria se stinge din viață, lăsând în urmă o națiune în doliu.

Testamentul și „Inima de la Balcic”

Regina Maria și-a pregătit ieșirea din scenă cu aceeași eleganță cu care și-a trăit viața. Prin testamentul său, ea a adresat un mesaj emoționant poporului român, cerând ca trupul ei să fie înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș. Voia să fie alături de Regele Ferdinand, iar inima să-i fie extrasă și depusă la capela Stella Maris din Balcic.

Odiseea inimii Reginei Maria este la fel de fascinantă și plină de încărcătură emoțională precum istoria însăși a țării pe care a iubit-o.

Respectând cu sfințenie dorința sa testamentară, inima suveranei a fost depusă inițial, între anii 1938 și 1940, la Capela Stella Maris din Balcic, refugiul ei de suflet de pe malul Mării Negre. Totuși, vremurile tulburi și cedarea Cadrilaterului către Bulgaria în 1940 au determinat-o pe Principesa Ileana să mute caseta prețioasă la Castelul Bran, pentru a o proteja de incertitudinile acelei perioade. Acolo a rămas adăpostită timp de 75 de ani.

În cele din urmă, în anul 2015, acest parcurs zbuciumat s-a încheiat printr-o reparație morală și simbolică: inima a fost adusă la Castelul Pelișor din Sinaia și așezată definitiv în Camera de Aur, chiar în locul în care a bătut pentru ultima oară, închizând astfel cercul unei vieți trăite cu o dăruire totală.

O icoană a regalității române

La 88 de ani de la moartea sa, Regina Maria rămâne nu doar o icoană a regalității, ci și un simbol al curajului, sacrificiului și devotamentului total față de țara pe care a adoptat-o și a iubit-o necondiționat.

Într-o epocă în care a luptat cu boala și cu exilul impus chiar din interiorul propriei familii, ea a reușit să rămână, așa cum o numea poporul, „Regina tuturor românilor”.