Moartea doctorului Ban din Arad, clasată definitiv
- Georgeta Petrovici
- 27 septembrie 2018, 11:23
Un copac bătrân a căzut acum patru ani peste mașina unui medic arădean și l-a ucis. Nimeni nu a fost găsit vinovat. Oficialii Primăriei Arad au declarat la momentul respectiv că verifică periodic copacii bătrâni de pe domeniul public, dar și că privind strict copacul respectiv, nimeni nu a solicitat tăierea din motive de siguranță.
La patru ani de la moartea doctorului Gheorghe Ban, fost șef al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, nu s-a găsit vinovatul. Copacul s-a rupt în timpul unei furtuni și a căzut peste mașina medicului, un VW Passat, care rula pe strada Ştefan Augustin Doinaş. Procurorii au clasat cazul definitiv, arată Aradon.ro.
Mai întâi, după un an de cercetări, arată sursa citată, procurorii au clasat cazul, însă familia victimei a depus o plângere la Judecătoria Arad, care a fost admisă. Instanța a obligat parchetul să redeschidă dosarul, iar zilele trecute, acesta a fost clasat din nou, din imposibilutatea de a stabili un vinovat.