Actualitate
Misterul din spatele unui gest halucinant. De ce i-a sărutat Sergiu Nicolaescu “dreapta” lui Corneliu Vadim Tudor
La înmormântarea scriitorului Eugen Barbu, mentorul lui Corneliu Vadim Tudor, în septembrie 1993, s-a produs un incident uluitor. Sergiu Nicolaescu i-a sărutat mâna actriţei Marga Barbu, văduva scriitorului colosal, din păcate definitiv compromis din cauza legăturilor sale strânse cu fosta Securitate, dar şi lui Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, acesta din urmă a oferit o explicaţie pentru gestul uluitor al legendarului regizor.
”A fost emoţionant gestul lui Sergiu, dar şi teatral. Prietenul nostru comun murise, iar Sergiu a vrut să mă felicite astfel, în calitate de moştenitor spiritual al marelui Eugen Barbu. Eu şi Sergiu trebuia să mai facem două filme împreună, unul despre al Doilea Război Mondial, altul despre moartea lui Constantin Brâncoveanu”, explica Vadim la vremea respectivă. A fost un fel de consacrare a lui Vadim ca moştenitor mesianic şi politico-ideologic al lui Eugen Barbu. Ulterior, Sergiu Nicolaescu spunea că, în emoţia evenimentului, l-ar fi confundat pe Vadim cu Marga Barbu.
“Cei care l-au cunoscut pe Eugen Barbu sau care citeau revista Săptămîna în anii dictaturii ceauşiste ştiu cît de compromis a fost acest scriitor în epoca respectivă. Compromis în primul rînd din punct de vedere moral, prin colaborarea sa strînsă cu Securitatea şi prin articolele în care îi demola pe dizidenţii români care se exprimau, din Franţa sau din alte ţări, la Europa Liberă. (…)Groapa rămâne o capodoperă a literaturii române şi merită tradusă în cât mai multe limbi. Oricât ar părea de insuportabilă această idee, omul este o fiinţă contradictorie. Un scriitor de mare talent poate fi uneori şi încarnarea laşităţii şi a cinismului moral. Iar istoria literaturii nu reţine, pînă la urmă, decît opera (chiar dacă nu uită biografiile)... După căderea comunismului în România, Uniunea Scriitorilor a considerat că Eugen Barbu nu era demn de a face în continuare parte din această breaslă şi l-a exclus din ea. El nu poate fi exclus însă din literatura română. Cărţi precum “Groapa” sau “Principele” sau “Săptămîna nebunilor” rămîn memorabile şi au reuşit să treacă cu bine de proba timpului. Intr-un fel “Groapa” rămîne şi un caz de reuşită paradoxală pentru că romanul, care are ca personaje o întreagă lume interlopă din zona Bucureştilor, a apărut în 1957, în plină epocă proletcultistă”, scria Matei Vişniec pentru rfi.ro
Recomandările noastre
