De la ora 21.00, Viasat History ne duce înapoi în timp, în urmă cu trei milenii, cu ajutorul realizatorilor documentarului "Secretele lui Tutankhamon".
În 1922, arheologul Howard Carter făcea una dintre cele mai mari descoperiri în Valea Regilor. Fondurile oferite de lordul Carnarvon au contribuit la lucrările de excavare a mormântului faraonului Tutankhamon, personajul care a înflăcărat imaginaţia întregii lumi.
Optzeci şi cinci de ani mai târziu, strănepotul lordului pleacă în Egipt pentru a afla cum ajută noile cercetări la dezvăluirea adevărului despre faraonul din spatele măştii. Lordul Carnarvon cooperează cu doctorul Zahi Hawass, unul dintre cei mai cunoscuţi egiptologi din lume, reexaminând artefactele expuse în muzeul din Cairo şi multe alte piese, care nu au fost expuse niciodată pentru public, în căutarea răspunsurilor la numeroasele mistere ce înconjoară viaţa şi domnia tânărului faraon care a condus una dintre cele mai mari civilizaţii ale lumii de la vârsta de doar nouă ani.
Comorile lui Tutankhamon atrag un număr record de vizitatori la expoziţiile din toată lumea. Combinând noi cercetări cu filmări la faţa locului, reconstituiri şi grafică pe computer, filmul ne arată cât de multe dintre concepţiile pe care le aveam despre Tutankhamon sunt acum puse la îndoială.
Blestem sau coincidenţe?
Tutankhamon a devenit faraon pe când era un copil, a părăsit această lume la 18 ani şi a rămas în istorie numai datorită bogăţiilor descoperite în mormântul său. Goana după senzaţional a născut mitul "Blestemului lui Tutankhamon", conform căruia toţi cei care au de-a face cu mumia faraonului, vor muri în condiţii misterioase. Realitatea a demonstrat însă contrariul: dintre cele 22 de persoane care au asistat la deschiderea sarcofagului, numai două dintre ele au murit în decursul următorilor 10 ani de la descoperire.
Cercetătorii din zilele noastre susţin însă că vinovat de anumite morţi ar fi un soi de ciupercă - aspergillus niger. Planta, care se găseşte în locurile umede şi întunecoase, răspândeşte spori care pătrund în plămâni.