Mister în jurul unei anchete la Eforie Sud. Accident de tren sau sinucidere planificată?

Mister în jurul unei anchete la Eforie Sud. Accident de tren sau sinucidere planificată?

O femeie de 87 de ani, din București, a murit, iar soțul ei a fost grav rănit după ce au fost loviți de un tren, la Eforie Sud. Dacă inițial s-a crezut că cei doi vârstnici au fost surprinși de tren când treceau calea ferată, ulterior s-a conturat o ipoteză șocantă.

Cei doi și-ar fi putut propune să moară împreună. Anchetatorii nu confirmă, deocamdată, un eventual plan al celor doi bucureșteni de a-și lua viața împreună. Accidentul a avut loc ieri dimineață la 9.45. Cineva a sunat la 112 anunțând că trenul MangaliaConstanța a lovit două persoane, la Eforie Sud. „Au fost identificate persoanele, ambele în vârstă de 87 de ani, din București, femeia fiind decedată. A fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea evenimentului”, a informat, sec, IPJ Constanța.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, cu contuzie pulmonară, traumatism cranio cerebral, fractură gambă. Călătorii din tren, dar și locanicii, au crezut că cei doi turiști au vrut să treacă linia CF pentru a ajunge la băile reci. Singurul care, deocamdată, a emis o altă ipoteză a fost Gheorghe Aluchienesei, mecanicul de locomotivă. Vorbește de sinucidere. „Am luat măsuri de frânare, i-am văzut din scurt, erau în curbă, întinși, culcați amândoi între firele căii. Când au auzit semnalele, bătrânul a-nceput s-o tragă pe ea, nu a reușit, el s-a dat deoparte și-apoi s-a-ntâmplat”. Cei care vor lămuri misterul sunt polițiștii și legiștii.