De la MISS Belgia, la PILOT de avioane: Emirates o vrea pe frumoasa Angelina
- Antonia Hendrik
- 28 iulie 2018, 12:47
De la Miss, la pilot de avion. Aceasta este povestea cu adevărat specială a Angelinei Flor Pua, care în ianuarie a câştigat coroana de Miss Belgia 2018. Crescută la Anvers, originară din Filipine, frumoasa Angeline, în septembrie va trebui să obţină brevetul pentru a deveni pilot de avion, unica femeie în şcoala de zbor. Cu toate că are doar 23 de ani, a primit propuneri de lucru chiar şi de la prestigioasa companie Emirates.
Încă de mică, Angeline a visat să devină pilot de avioane: o alegere stranie faţă de alte miss, care de obicei preferă se devină actriţe sau modele, în general să lucreze în lumea spectacolului. În 2016 deja învinsese în concursul Miss Filipine Europa, concurs la care au participat fete europene originare din ţara asiatică, apoi a câştigat Miss Anvers şi în final Miss Belgia: ea va reprezenta naţiunea belgiană, la Miss Univers.
Cum era uşor de anticipat, alegerea sa în ianuarie n-a trecut neobservată: evidentele sale origini filipineze nu prea intrau în ''canoanele'' frumuseţii pur belgiene, iar pe multe weburi i se adresaseră jigniri pe fond rasial. Jigniri cărora tânăra le-a răspuns în mod exemplar: ''Sunt născută în Belgia şi am naţionalitatea belgiană. Nu puteţi judeca persoanele bazându-vă pe aspectul lor'', notează Il Messaggero.