Mircea Sandu are o clauză scandaloasă!

Mircea Sandu are o clauză scandaloasă!

Potrivit Gazetei Sporturilor, mai mulți reprezentanți ai unor cluburi au solicitat instituției de la Casa Fotbalului contractul de rentă viageră al lui Mircea Sandu, în care în acest document este inclusă și plata daunei

„Federaţia Română de Fotbal se obligă în mod irevocabil să propună şi susţină candidatura domnului Sandu Mircea în anul 2015 pentru un nou mandat în funcţia de membru al Comitetului Executiv al UEFA”, se arată în partea de început a articolului prin care Răzvan Burleanu trebuie să-l recomande pe președintele de onoare la forul continental.

Contractul de rentă viageră al lui Sandu se încheie astfel: „În cazul încălcării acestei obligaţii, Federaţia Română de Fotbal va achita domnului Sandu Mircea suma de 500.000 euro cu titlu de despăgubire!”

Contractul FRF-Sandu, pe viață Astfel, cluburile afiliate FRF au cerut documentul, după ce s-au izbit de cifrele mari din contract.Documentul a fost înregistrat la notar pe data de 5 martie 2014 și propus de președintele LPF, Gino Iorgulescu.„Pe lângă condiţiile ştiute şi discutate în presă, am observat că sunt şi altele, ameţitoare. Chiar dacă lui Sandu îi poate fi retras titlul de preşedinte de onoare al FRF, el va primi, în continuare, renta viageră! Nu va mai apărea în funcţia onorifică, însă va beneficia de toate clauzele numite «nesimţite» în presă”, au declarat sursele Gazetei. Mai mult, renta viageră a „Nașului” este de 50.000 de euro pe an, după ce, inițial, a fost de 75.000 de euro, iar Răzvan Burleanu i-a reproșat că este o sumă exagerată.