Evenimentul Zilei > International > Mircea Geoană detonează bomba. Ce plănuiește Rusia? Manevrele de la Kremlin, mai periculoase decât credeau
Mircea Geoană detonează bomba. Ce plănuiește Rusia? Manevrele de la Kremlin, mai periculoase decât credeau

Mircea Geoană detonează bomba. Ce plănuiește Rusia? Manevrele de la Kremlin, mai periculoase decât credeau

„Avem elemente pe care nu le pot comunica public, pentru că sunt mai sensibile, care ne fac să credem că de această dată este vorba de ceva poate și mai serios”, a declarat secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană despre situația trupelor ruse aflate la granița cu Ucraina.

Nu există nicio dovadă concretă a unei agresiuni planificate de Moscova împotriva Ucrainei, a spus Mircea Geoană, comentând situația tensionată de la granițele țării, unde Rusia a staționat circa 115.000 de soldați.

„Avem elemente care ne fac să credem că este vorba de ceva poate și mai serios”

„Am mai avut în luna iunie, anul acesta, o mobilizare poate similară ca număr de trupe. Dar avem elemente pe care nu le pot comunica public, pentru că sunt mai sensibile, care ne fac să credem că de această dată este vorba de ceva poate și mai serios. Spun „poate” pentru că nu există astăzi niciun indiciu clar despre intenția reală pe care Federația Rusă, președintele Putin, care ia decizia în ultimă instanță, le-ar avea în vedere.

Este posibil să fie o variantă de a pune o presiune masivă asupra Ucrainei și indirect asupra Occidentului, poate să fie o formulă hibridă, poate să fie ceea ce am văzut în 2014, o incursiune militară de o anvergură mai mică sau mai mare pe teritoriul suveran al unui stat”, a declarat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a precizat că mesajul alianței Nord-Atlantice pentru Rusia, în prezent, este „dezescaladarea, transparența și revenirea la dialog”, în contextul în care Vladimir Putin refuză să facă acest lucru. Mircea Geoană a oferit drept exemplu patru invitații pe care le-a formulat, însă care nu au fost acceptate de ruși.

Mircea Geoană explică ce trebuie să facă România în contextul conflictului ruso-ucrainean

Întrebat ce trebuie să facă România în contextul conflictului actual, care pare că ia amploare pe zi ce trece, secretarul general adjunct al NATO a spus, într-o intervenție televizată la Antena3: „Mesajul acesta l-am dat şi cu ocazia Zilei Naţionale care este momentul cel mai luminos din istoria acestei națiuni mult încercată. Milenii de zbatere de agitaţie de sfere de influență, de momente de glorie şi de momente de restriște. Asta este istoria noastră a românilor.

Când şi când mai apar momente de ruptură. Istoria liniară se rupe şi începe un alt ciclu de competiție internațională, un alt joc în care se reîmpart cărțile. Şi ceea ce a făcut poporul român şi lideri români de-a lungul istoriei noastre şi Tudor Vladimirescu şi la 1848 şi Alexandru Ioan Cuza şi Regele Carol I şi Ferdinand şi Brătienii şi Iuliu Maniu, toţi şi chiar şi noi pe scară mai mică atât cât am putut. A fost ca întotdeauna când apare un moment de mutație geostrategică să încercăm să profităm de acest lucru şi într-un fel Marea Unire este un exemplu excepțional în are s-au aliniat stelele internaționale.

Preşedintele Wilson a avut o autodeterminare pentru popoarele de aici. S.a aliniat galaxia pentru români. Dar acest lucru nu este suficient, est nevoie de al doilea mare ingredient care este a cela de a avea întotdeauna grijă să întreții să modernizezi şi să amplifici proiectul naţional. Cele două lucruri merg împreună. Trăim un moment în care istoria iar o ia un pic pe viteză mai mare şi în loc de a fi răsfirați de a fi gâlceviți de a ne împarți în triburi mai mari sau mai mici.

E bine să avem opinii diferite că asta e democrația, dar acolo undeva în momentele de cumpănă din istorie a fost nevoie de reinvestiția în proiectul național. Pe partea de securitate să stea liniștiți suntem aici să veghem. Deci ne putem contra pe o viaţă mai bună mai prosperă şi o ţară mai influentă”.

În altă ordine de idei, potrivit poziției politicianului român, scutul aerian de la Deveselu nu este decât o „structură pur defensivă”. Vladimir Putin, care se simte amenințat de rachetele românești, a desfășurat de la Marea Barents la Marea Neagră sisteme militare aeriene de ultimă generație.

Ce vor discuta Joe Biden și Vladimir Putin în apelul de marți

Mircea Geoană a făcut referire și la decizia de ultim moment luată de președintele SUA, Joe Biden, și omologul său rus, Vladimir Putin, care și-au planificat, marți, 7 decembrie, o convorbire telefonică. Într-o poziție publicată sâmbătă seară, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a precizat că președintele Biden va „sublinia preocupările SUA cu privire la activitățile militare rusești la granița cu Ucraina și va reafirma sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, în apelul video cu președintele rus.

Secretarul general adjunct al NATO a transmis că cei doi șefi de stat vor discuta despre stabilitatea strategică, problemele cibernetice și regionale. În ceea ce privește atacurile cibernetice, Mircea Geoană a menționat că acestea continuă constant, pentru unele dintre ele fiind responsabile grupuri rusești, iar altele fiind demarate de alte state.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.