Mircea Dușa, fost secretar de stat la MApN, a fost numit prefect de Mureș

Mircea Dușa, fost secretar de stat la MApN, a fost numit prefect de Mureș

Mircea Duşa, fostul secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, a fost numit prefect al judeţului Mureş de către premierul Viorica Dăncilă. Este a doua oară în cariera social-democratului în care ocupă o astfel de funcție.

Amintim că Duşa a fost numit în funcţia de secretar de stat la MApN în 27 ianuarie 2017 printr-o decizie a prim-ministrului Sorin Grindeanu. Ulterior, pe data de 12 septembrie, Mircea Duşa a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din Ministerul Apărării Naţionale (MApN), tot printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă.

Originar din Toplița, Mircea Dușa a avut de-a lungul timpului o serie de funcții publice importante. Duşa a fost deputat în perioada 2008 - 2012, în august 2012 a fost numit ministru de Interne, iar în decembrie 2012, a fost desemnat ministru al Apărării Naţionale în Guvernul Ponta.

Chiar și înainte de Revoluția din 1989, el a ocupat diverse funcții în cadrul Partidului Comunist Român și al Consiliul popular al orașului natal:  șef serviciu în perioada 1976 - 1986 și vicepreședinte între 1986 și 1990, conform Wikipedia.

Trebuie amintit și că în perioada 1990 - 1996 a fost viceprimar al orașului Toplița, iar din 1996 a devenit membru PSD și primar al orașului său natal. Mircea Dușa este pentru a doua oară prefect, acesta deținând funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu în anul 2001, în Harghita. În anii 2004 și 2008 a fost ales de deputat de Harghita din partea PSD.