Mircea Badea a dat din casă! Nimeni nu se aștepta să spună asta pe post
- Lucian Ionescu
- 5 martie 2020, 21:54
De foarte multe ori, românii și-au pus întrebarea, ce salariu au vedetele de la noi din țară.
În timp, la unele dintre ele s-a aflat, la altele, nu. La Mircea Badea, internauții au fost cei care și-au dat seama, calculându-i salariul după ce acesta s-a dat de gol pe o postare pe Instagram.
Mircea Badea a spus că a plătit către stat suma de 8911 lei în data de 23 noiembrie, bani ce reprezintă TVA.
„Atâtica a fost doar tva-ul luna asta”, a scris Mircea Badea.
Internauții i-au calculat salariul, pornind de la cifrele publicate, astfel, Mircea Badea ar câştiga suma de 40.000 de lei net lunar (circa 8600 de euro), plecând de la ideea că plăteşte TVA DE 8911 lei.
Mircea Badea are o familie fericită alături de Carmen Brumă, relație pe care a început-o în urmă cu 20 de ani.
Cei doi s-au cunoscut în anul 1998 prin intermediul lui Mihai Mitoșeru, iar un mai târziu au devenit colegi de muncă. Pe vremea aceea Carmen era asistenta lui Mircea și a lui Oreste la emisiunea „Noaptea târziu”. Relația celor doi a început în anul 2000, însă au făcut-o publică abia opt ani mai târziu, când au fost surprinși de presă plimbându-se de mână pe plajă.
Cei doi se iubesc și sunt fericiți, mai ales de când au devenit pentru prima oară părinți. În orice relație, însă, nu totul merge mereu ca pe roate și mai intervin și neînțelegeri.
Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Carmen Brumă a fost întrebată cine renunță în cazul unei dispute.
„E cu sincronizare. Câteodată cedez eu, câteodată Mircea. Nici nu cred că poate exista o relație când se întâmplă doar dintr-o parte. Cred că sunt o tipă rezonabilă, pentru că eu am avut relații numai de lungă durată și acum mă gândesc că sunt suportabilă în majoritatea timpului”, a completat aceasta, potrivit cancan.ro