Minunea din Turcia. Toată țara e mută de uimire după seismul care a devastat regiunea
- Georgeta Petrovici
- 26 ianuarie 2020, 13:25
Un adevărat miracol s-a petrecut în Turcia după cutremurul care s-a produs vineri. O fetiţă de 2 ani a fost salvată de sub dărâmături după 24 de ore. Mama ei o ţinea în braţe și striga după ajutor. Într-un final, salvatorii au auzit-o p e femeie și au reușit să le extragă afară.
Cutremurul s-a produs vineri la ora 17:55 GMT în provincia Elazig şi a avut o magnitudine de 6,7, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Bilanțul morților a ajuns la 31 de victime, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat duminică de autorităţile turce, citate de AFP. Numărul răniților în provinciile Elazig şi Matalya este de cel puţin 1.607, a anunţat Agenţia naţională de gestionare a catastrofelor (AFAD). Aproape 80 de clădiri s-au prăbuşit în Elazig şi Malatya, iar 645 de imobile au fost grav avariate, potrivit aceleiaşi surse.
În continuare, echipele de intervenție caută supraviețuitori și victime sub dărâmături. Până acum, un număr de 45 de persoane au fost descoperite în viaţă.
Sursa: România TV
Sursa foto: Anadolou Agency