Ministrul FINANȚELOR anunță cum va fi RECTIFICAREA BUGETARĂ
- Andrei Marian
- 3 august 2017, 22:54
În cadrul unei emisiuni la postul Digi24, Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a declarat că în luna septembrie este planificată o rectificare bugetară, iar speranțele sunt ca aceasta să fie pozitivă.
Prezent în studiourile Digi24, Ionuț Mișa a declarat că primele 6 luni ale anului au adus o execuție bugetară slabă în mai multe ministere, iar rectificarea bugetară din septembrie depinde mult și de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. „Nu sunt mulțumit de activitatea ANAF. Avem un deficit de încasări pe primele şase luni. Eu am experienţă în ANAF de 18 ani şi ştiu. Eu îmi doresc ca ei să se implice mai mult şi să arate că se poate face mai mult”, a comentat acesta despre situația ANAF.
„Rectificarea bugetară va fi în luna septembrie. Am făcut o evaluare după primele şase luni, am stabilit şi am discutat cu ordonatorii de credite, cu 65 de ordonatorii de credite am purtat deja discuţii. Discuţiile au fost mult mai aplecate şi mai punctuale de această dată, în sensul că am dorit să ştim la nivelul fiecărui minister pentru ce se solicită noi suplimentări de sume sau către ce destinaţii merg alocaţiile bugetare”, a declarat Ionuț Mişa.
„S-a văzut execuţia după primele 6 luni, s-a constatat în cazul unor ministere că execuţia este foarte slabă. Am discutat cu colegii noştri să vedem care sunt măsurile pe care ar vrea să le implementeze pentru a avea o execuţie mai bună şi pentru a ne asigura că au capacitatea de a cheltui până la finele anului banii care vor veni prin rectificarea bugetară, pentru că altfel ne vom confrunta cu situaţia că banii vor sta la nivelul unui ordonator de credite în cont în detrimentul altui ordonator care chiar are nevoie de ei, chiar poate să-i investească, să-i bage în economie, să genereze noi locuri de muncă, contracte pentru agenţii economici şi o dezvoltare economică mai bună. Un ban care intră în economie indiscutabil că e mai bun decât unul care stă în bugetul unei instituţii”, adaugă ministrul.