Politica
Ministrul desemnat al Sănătăţii, Andrei Baciu: "Sunt onorat de această nominalizare"
- Larisa Bernaschi
- 15 noiembrie 2015, 19:02
Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a anunţat, duminică, că la Ministerul Sănătăţii l-a propus pe Andrei Baciu, specialist în chirurgie cardiacă şi toracică.
"Sunt onorat de această nominalizare. Datorită campaniei «Drepturile pacienţilor» am putut sta de vorba cu mulţi dintre bolnavii internaţi în spitalele din România. Aşa am înţeles care sunt problemele cu care se confruntă sistemul sanitar în acest moment", a declarat Andrei Baciu, pentru Mediafax.
El a spus că ar vrea să poată aplica în sistemul sanitar din România ceea ce a învăţat în străinătate.
"Aş fi bucuros să pot aplica cât mai mult în sistemul sanitar românesc ceea ce am învăţat în străinătate, pentru a rezolva cât mai multe dintre probleme cu care se confruntă sănătatea în acest moment", a adăugat ministrul propus pentru portofoliul Sănătăţii.
Andrei Baciu are 29 de ani şi este preşedintele Asociaţiei SOS Drepturile Pacienţilor. El a absolvit în 2011 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, a fost medic rezident la Secţia de Chirurgie Cardiacă de la Spitalul Fundeni, din ianuarie până în martie 2012, iar din aprilie 2012 până în mai 2014 a lucrat la Departamentul de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică de la Centre Hospitalier Universitaire Rouen, Franţa.
De asemenea, a lucrat în domeniul chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", din aprilie până în septembrie 2015, şi în domeniul chirurgie generală, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, din august 2014 până în martie 2015. A participat la programe de training şi la conferinţe pe teme de chirurgie cardiacă şi toracica în Olanda, Italia, Franţa şi Marea Britanie.
Recomandările noastre