Ministrul de Externe al Canadei, Anita Anand, vine în România. Care e tema vizitei

Ministrul de Externe al Canadei, Anita Anand, vine în România. Care e tema viziteiAnita Anand. Sursa foto: Wikipedia

Ministrul canadian al Afacerilor Externe, Anita Anand, va efectua o vizită oficială în România pe 6 iulie, la invitația ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu.

Ministrul de Externe al Canadei vine în România. Ce va discuta cu Oana Țoiu

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, întâlnirea va fi dedicată consolidării relațiilor dintre cele două state, cu accent pe dezvoltarea cooperării economice și în domeniul securității.

De asemenea, cei doi oficiali vor avea un schimb de opinii privind principalele subiecte care se află pe agenda reuniunii miniștrilor de Externe din statele aliate, organizată în marja Summitului NATO de la Ankara.

Oana Toiu

Oana Toiu. Sursa foto: Facebook

Anunțul făcut de Țoiu

Anunțul vizitei vine după mesajul transmis miercuri de Oana Țoiu cu ocazia Zilei Canadei.

„În această zi specială, transmit cele mai calde urări poporului canadian şi colegei mele, ministrul de Externe Anita Anand. România preţuieşte foarte mult parteneriatul de încredere cu Canada, construit pe valori democratice comune, legături interpersonale puternice şi o cooperare strânsă în promovarea securităţii, prosperităţii şi stabilităţii internaţionale. Aştept cu nerăbdare să o primesc pe ministrul Anita Anand în România în zilele următoare şi să consolidăm în continuare excelenta noastră cooperare bilaterală”, a scris Oana Ţoiu pe reţeaua X.

Vizita oficialului canadian are loc într-un context în care România și Canada își consolidează dialogul politic și cooperarea în domenii de interes comun, inclusiv în ceea ce privește securitatea euroatlantică și coordonarea pozițiilor în perspectiva reuniunilor Alianței Nord-Atlantice.

Oana Țoiu a discutat recent cu ministrul de Externe al Iranului

Recent, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut o convorbire telefonică cu omologul său iranian, în timpul căreia a subliniat importanța redeschiderii Strâmtorii Ormuz în condiții de siguranță, apreciind că această măsură este esențială pentru stabilizarea piețelor energetice și pentru securitatea alimentară la nivel global.

În timpul discuției, șefa diplomației române a reafirmat angajamentul României pentru identificarea unor soluții diplomatice atât în Orientul Mijlociu, cât și în regiunea Mării Negre. Totodată, aceasta a atras atenția asupra riscurilor majore generate de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Oana Ţoiu a adăugat că Ambasada României la Teheran este pe deplin operațională și pregătită să acorde asistență pentru repatrierea marinarilor români, în special a celor care necesită îngrijiri medicale.