Milioane de români se bucură. Centrale de apartament pentru toți! Care sunt condițiile

Milioane de români se bucură. Centrale de apartament pentru toți! Care sunt condițiile

Avariile la sistemul de termoficare din București sunt la ordinea zilei, iar singura explicație a autorităților este că țevile sunt foarte vechi. Sute de blocuri rămân periodic fără apă caldă și căldură, spre disperarea locuitorilor. Cei mai câștigați sunt cei care au centrale de apartament.

Ultimele date arată că sistemul de termoficare din Bucureşti are nevoie urgență de investiţii, în condiţiile în care peste trei sferturi din conductele RADET au peste 40 de ani şi riscă să crape în fiecare iarnă.

În acest context, Călin Popescu Tăriceanu, candidatul ALDE la funcția de primar al Capitalei,a declarat că, după calculele sale, reparația și modernizarea sistemului de termoficare în București ar putea dura 400 de ani, în ritmul în care s-a lucrat până acum. În acest context, el propune ca bucureștenii să fie ajutați de primărie pentru a achiziționa centrale de bloc sau de apartament.

„Doamna Firea continuă să meargă pe o cărare bătută și anume reparația și modernizarea sistemului de termoficare din București care, după calculele pe care le-am făcut, va mai dura -  în ritmul în care s-a lucrat până acum - încă 400 de ani. Nu-i o glumă! Asta demonstrează calculele matematice.

Sigur că s-ar putea face în 20 de ani, dar la limita anului 2050, deci peste 30 de ani, România, datorită faptului că este membră UE, nu va mai putea folosi combustibili fosili. Deci, toți banii pe care îi băgăm astăzi în sistemul de termoficare pentru a repara și moderniza cei 1.000 de kilometri de conducte magistrale și cei 3.000 de kilometri de conducte de distribuție sunt bani băgați în pământ care se pierd.

Nu mai vorbesc de faptul că sistemul de termoficare astăzi, conform comunicatului dat de RADET, pierde 2,2 milioane de tone de apă caldă pe oră, ceea ce este uriaș. Deci cheltuielile estimate pentru modernizarea rețelei de termoficare și a centralelor termice este de peste 3 miliarde de euro, bani care se irosesc. Și propunerea mea diferă diametral: eu propun să se instaleze centrale termice de apartamente sau de bloc care să fie subvenționate de primărie", a declarat Tăriceanu la Antena 3.

Peste 1,2 milioane de locuitori ai Capitalei sunt conectați la sistemul public de termoficare, 565.000 de apartamente și peste 5.000 de instituții publice și agenți economici.