Mike Tyson, spectacol în ring la 54 de ani: „Cred că am câștigat”
- Magda Spiridon
- 29 noiembrie 2020, 11:11
În vârstă de 54 de ani, legendarul pugilist american Mike Tyson a revenit în ring, deși nu a mai boxat de 15 ani. El a făcut show într-un meci demonstrativ împotriva lui Roy Jones Jr.
Mike Tyson și Roy Jones Jr. (51 de ani) s-au luptat duminică dimineață, la STAPLES Center din Los Angeles, California. După 8 runde, meciul s-a încheiat la egalitate.
„Iron Mike” a încercat să-l domine încă de la început pe Roy Jones Jr., însă acesta a rezistat foarte bine pe picioare. La sfârșitul meciului, Roy Jones Jr. a declarat: „Mă doare totul. Îmi convine egalul. Omul ăsta e atât de puternic! Poate o mai facem o dată”.
„Cred că am câștigat meciul, dar sunt mulțumit și cu egalul. De ce-l întrebați numai pe el cum se simte, de mine nu vă pasă?”, a spus, ironic, și Tyson.
Tyson va câștiga 10 milioane de dolari pentru această luptă, în timp ce adversarul său va primi doar un milion.
„Iron Mike” a afirmat că nu banii l-au determinat să revină în ring și a mărturisit că bursa lui de meci va fi folosită în scopuri caritabile pentru că el acum își dedică viața pentru a ajuta oamenii.
Anunțul revenirii sale în ring a suprins pe toată lumea, deși fostul mare sportiv nu a mai boxat de 15 ani. Mike Tyson a recunoscut că acum este o cu totul altă persoană, concentrată pe sănătate și filantropie, deși istoricul său este unul vast, având probleme cu consumul de droguri și de alcool. Marele campion a avut probleme și cu legea. În anii ’90, Tyson a executat o pedeapsă de trei ani pentru viol.
În 1986, la vârsta de 20 de ani, 4 luni şi 22 de zile, Tyson a devenit cel mai tânăr pugilist din istorie care cucereşte titlul mondial la categoria grea.
Roy Jones Junior: „Dacă nu ucide repede, are probleme cu brațele”
De cealaltă parte, Roy Jones Junior, în vârstă de 51 de ani, a fost campion mondial la categoriile mijlocie, supermijlocie, semigrea și grea.
Înainte de meci, Roy Jones Junior, fostul mare campion la 4 categorii de greutate, a spus că Tyson îl va vâna din prima secundă și va căuta knock out-ul caracteristic, însă nu se teme și știe că forma sa fizică este mult peste cea a lui Tyson.
În vremurile sale de glorie, Jones era recunoscut pentru viteza sa și pentru o tehnică incredibilă.
„Dacă nu <<ucide>> repede, are probleme cu brațele. Dacă nu rezolvă repede, pielea lui îmi aparține. Știu ce înseamnă 8 runde, el o fi uitat. M-ați auzit?”, a spus Roy Jones.
Roy Jones Junior, în vârstă de 51 de ani, a fost campion mondial la categoriile mijlocie, supermijlocie, semigrea și grea. Ultima dată, americanul a luptat în februarie 2018, când l-a învins pe Scott Sigmon, însă a continuat să se antreneze constant. Roy Jones Junior are în palmares 66 de victorii, dintre care 47 prin KO și 9 înfrângeri, în vreme ce „Iron Mike” are în palmares 50 de victorii, dintre care 44 obținute înainte de limită și 6 înfrângeri.