Mihai Tudose își menține funcția de europarlamentar. Salariul pe care l-ar fi pierdut dacă era numit ministru al Apărării
- Iulia Moraru
- 31 octombrie 2022, 22:06
Mihai Tudose era una dintre variantele PSD pentru funcția de ministru al Apărării. Acesta și-a menținut însă poziția de europarlamentar, după ce partidul a decis să-l nominalizeze în funcție pe Angel Tîlvăr.
Tudose ar fi trebuit să renunțe la funcția sa de europarlamentar dacă ar fi fost numit ministrul la Apărare și implicit la câștigurile financiare pe care le obține la Bruxelles.
Cât câștigă Mihai Tudose ca europarlamentar
Dacă ar fi preluat mandatul de ministru, senatorul Mihai Tudose ar fi câștigat aproximativ 2.500 de euro lunar, adică 12.776 de lei. În schimb, de la Bruxelles acesta primește de trei ori mai mult, adică 7.146 de euro net, pe lună.
Mai mult, europarlamentarul mai beneficiază și de alte câștiguri prin prisma funcției pe care o deține în prezent.
Europarlamentarii mai primesc o indemnizație pentru cheltuieli generale, care vizează acoperirea cheltuielilor din statul membru în care au fost aleşi, precum costurile de administrare a birourilor deputaţilor, factura telefonică şi taxele poştale, achiziţionarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului informatic.
Astfel, indemnizația pentru astfel de cheltuieli se ridică la 4.778 de euro pe lună.
De asemenea, renunțarea la funcția actuală ar fi fost un pas greșit și în ceea ce privește pensia. Potrivit statutului europarlamentarilor, aceștia au dreptul la pensie pentru limită de vârstă începând de la 63 de ani. Aceasta reprezintă 3,5% din salariul pentru fiecare an complet de exercitare a mandatului, fără a depăși însă 70% în total. Astfel, Tudose ar fi pierdut doi ani la pensia pe care urmează să o primească din partea Parlamentului European.
O mișcare politică riscantă
Și din punct de vedere politic Mihai Tudose nu ar fi ales bine. El urma să îndeplinească atribuțiile de ministru al Apărării cel puțin până în mai 2023, atunci când PSD va prelua conducerea guvernului. Prin urmare, nu există garanții că actualii miniștri vor continua și în noul cabinet de anul viitor.
Un alt motiv pentru care a fost reținut în a prelua mandatul de ministru ar fi fost reprezentat de relația pe care trebuia să o ducă cu președintele Klaus Iohannis. Președintele are atribuții largi în domeniul Apărării, drept pentru care interacțiunea lor trebuia să fie deasă.
Totuși, anul 2024 ar putea fi unul în care Mihai Tudose ar putea să ocupe o funcție mult mai bună, având în vedere că atunci vor avea loc alegerile, iar PSD are șanse mari de câștig, potrivit Fanatik.