Micii producători, loviți de creșterea TVA-ului pentru produsele bio. Ce plan are Guvernul

Micii producători, loviți de creșterea TVA-ului pentru produsele bio. Ce plan are GuvernulSursa Foto: Arhiva EVZ

În proiectul de reformă fiscală pregătit de guvernul condus de Marcel Ciolacu se prevede creşterea TVA de la 5% la 9%. Anual, românii cheltuiesc peste 300 mil. euro pe produse bio.

O analiză a Ziarului Financiar atrage atenția asupra creșterii TVA de la 5% la 9% la articolele bio. Potrivit analizei, micii producători vor fi extrem de afectați de această măsură a Guvernului.

Crește TVA-ul pentru produsele bio

Începând cu anul 2019, alimentele de înaltă valoare calitativă (produse montane, eco, tradiţionale) beneficiază de TVA de 5%. Acum însă, noile măsuri fiscale ale Guvernului vor crește TVA-ul la 9%:

„Când au scăzut TVA-ul la produse bio (în 2019 - n.red.), se lăudau că vor ca românii să trăiască mai sănătos. Impactul asupra noastră şi asupra industriei va fi foarte mare (prin majorarea TVA - n.red.). Noi ţinem acelaşi preţ de şase ani tocmai pentru a vinde. Am făcut investiţii în automatizare tocmai pentru a trage cu dinţii de preţ, pentru că dacă eu scumpesc nu mai vând. Dacă eu închid, mai câştigă statul ceva de la mine? Nu mai câştigă. Iar în situaţia mea sunt toţi producătorii de bio. Dacă vrem să trăim sănătos trebuie să susţinem această industrie“, atrage atenţia un mic producător de sucuri bio.

Creşterea TVA-ului la produse bio, odată cu majorarea taxei pe valoarea adăugată pentru alimentele de înaltă valoare calitativă (produse montane, eco, tradiţionale autorizate de MADR), stârneşte îngrijorări în rândul micilor producători de astfel de bunuri, care spun că deja se luptă să supravieţuiască pe o piaţă afectată de inflaţie, de grija tot mai mare a românilor pentru cheltuieli şi de majorarea costurilor de producţie. În proiectul de reformă fiscală pregătit de guvernul condus de Marcel Ciolacu se prevede creşterea TVA de la 5% la 9%.

bio

Marcel Boloș a dat asigurări că TVA-ul pentru alimente și medicamente nu va fi majorat

Marcel Boloș anunța zilele trecute că trebuie să existe o aliniere în ceea ce privește TVA-ul la alimente și produse bio:

"Este o aliniere, fiindcă era o disproporționalitate în ceea ce privește produsele alimentare și gândirea pentru coaliție a fost să avem această aliniere a cotei de TVA pentru produsele alimentare și, din punctul acesta de vedere, probabil că se va ajunge la forma finală a deciziei în coaliție pe acest demers", a declarat ministrul într-o intervenție la Digi24.

TVA-ul pentru energia termică rămâne de 5%, iar TVA-ul pentru fotovoltaice crește la 9%, tot de la 1 ianuarie.