Mexic: O primăriță a fost împușcată cu 19 focuri de armă în centrul orașului

Mexic: O primăriță a fost împușcată cu 19 focuri de armă în centrul orașuluiYolanda Sanchez. Sursa foto: Facebook

La scurt timp după ce Claudia Sheinbaum a fost aleasă prima femeie președinte din Mexic, un eveniment  de o violență rară a șocat întreaga scenă politică.

Evenimente tragice în Mexic

Yolanda Sanchez, primărița unui oraș din Mexic, a fost împușcată de mai mulți bărbați, la doar câteva ore după alegerea în premieră a unei femei în fruntea statului mexican. Yolanda Sanchez a fost prinsă într-o ambuscadă de mai mulți bărbați înarmați și a fost împușcată de 19 ori în orașul Cotija, administraie pe care a condus-o din septembrie 2021.

Evenimentul de o violență ieșită din comun a avut loc luni, 3 iunie. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, în timpul ambuscadei a fost ucis și garda de corp a primăriței. Yolanda Sanchez a murit la scurt timp după atac.

Autoritățile din Mexic nu au făcut nicio reținere în acest caz, însă au precizat că atacatorii aparțin unui cartel. De asemenea, Sanchez a declarat în repetate rânduri că a fost amenințată cu moartea, la scurt timp după ce și-a preluat mandatul de primar în septembrie 2021.

Petrecere cu sfârşit tragic. Şase persoane ucise în cursul unui atac armat. Foto

Atac armat. Sursa foto: https://mexiconewsdaily.com/

O primăriță a fost împușcată de 19 ori

De mai mult timp, violențele din Mexic au scăpat de sub control. Yolanda Sanchez a mai trecut printr-un eveniment de o gravitate ieșită din comun. În 2023, primărița din orașul Cotija a fost răpită și ținută ostatică timp de trei zile, în timpul unei vizite în statul vecin Jalisco.

La vremea respectivă, Yolanda Sanchez a declarat că agresorii au supus-o unei terori psihologice înainte de a o elibera. Potrivit informațiilor preliminare, agresorii i-ar fi cerut primăriței să cedeze securitatea orașului în favoarea polițiștilor de stat, aflați pe statul de plată al grupărilor criminale.

Yolanda Sanchez, primăriță executată cu 19 focuri de armă

Yolanda Sanchez. Sursa foto: Facebook

Violențele din Mexic au scăpat de sub control

În schimb, Yolanda Sanchez a dispus ca securitatea orașului din Mexic să revină în sarcina armatei. Mai grav este faptul că un adevărat măcel a avut loc în campania electorală din Mexic. Peste 20 de candidați au fost lichidați potrivit datelor oficiale. Însă sondajele independente indică faptul că numărul real al persoanelor ucise în campanie ar fi dublu.