Metroul se va extinde până la șoseaua de centură. Lucrările au început astăzi

Metroul se va extinde până la șoseaua de centură. Lucrările au început astăzi

Lucrările la stația de metrou care va face legătura între stația Berceni (I.M.G.B) și Șoseaua de Centură au început azi.

Metroul se va extinde până la șoseaua de centură. Lucrările la stația de metrou supraterană, care va face legătura între actuala stație Berceni și Șoseaua de Centură au început. În această dimineață, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 a vizitat șantierul unde au fost demarate lucrările. El a anunțat că Magistrala M2 ar putea să fie prelungită până la inelul de centură.

Stația de metrou , extinsă până la șoseaua de centură

„Acesta este următorul obiectiv. Vreau să tratăm această investiţie doar ca pe un început, ca pe un proiect pilot. În mod evident, reţeaua de metrou - şi nu numai magistrala M2 - ar trebui să se prelungească şi către toate localităţile din judeţul Ilfov, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom discuta despre zona metropolitană, vom discuta despre un Bucureşti care va include în interiorul lui, sunt convins de asta, atât oraşul Popeşti Leordeni, cât şi comuna Berceni şi alte localităţi”, a spus primarul.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 50 de milioane de euro. Dintre care 15% sunt decontaţi de Primăria Sectorului 4, iar 85% de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, a mai anunțat edilul, care susține că investiţia presupune şi realizarea unei parcări de tip park and ride. La finalizarea lucrărilor la noua staţie de metrou, toată infrastructura va trece la Metrorex, respectiv Ministerul Transporturilor.

„Am sesizat o deschidere deosebită”

Metroul se va extinde până la șoseaua de centură. Lucrările au început astăzi. Daniel Băluță a vorbit și despre relația pe care o are cu Nicușor Dan, primarul general. „Proiectele pe care le-am propus în campanie nu sunt proiecte politice. Ele sunt proiectele bucureştenilor. Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul primar general, am sesizat o deschidere deosebită.

Scopul pe care şi dânsul îl are şi noi îl avem e de a construi împreună un oraş cât mai prietenos. Am avut până acum un dialog foarte bun cu primarul general şi sunt convins că şi de aici încolo îl voi avea. Dar nu numai cu dânsul. Şi ceilalţi colegi primari de sector sunt nişte oameni extrem de preocupaţi, în legătură cu toate temele curente. Sunt convins că împreună toţi şapte vom face o treabă foarte bună.

 

Ne puteți urmări și pe Google News