Meteo, Vremea se mai încălzește, dar dimineața rămâne răcoroasă!
- Ovidiu Drugă
- 17 martie 2020, 05:50
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru marți, 17 martie. Temperaturile cresc și astăzi, chiar dacă dimineața rămâne destul de răcoroasă.
Vremea va fi frumoasă pe tot parcursul zilei, cu maxime cuprinse între 9 și 18 grade Celsius. Norii își vor face apariția numai în nordul și estul țării și în zona montană, iar precipitații vor cădea doar izolat. Pe parcursul dimineții, dar și noaptea, se va produce brumă, iar izolat se vor semnala și condiții de ceață.
Ceva mai frig va fi pe litoral, unde minimele vor fi cuprinse între -5 și 5 grade Celsius.
Marți, în Capitală, vremea se va menține frumoasă toată ziua. Temperaturile vor fi mai mari decât până acum, cu maxime de 12-13 grade Celsius. Minima coborî până la 0-2 grade. Ploi mai serioase, din punct de vedere cantitativ vor cădea abia în weekend.