Meteo. După o dimineață extrem de rece, apar surprize plăcute

Meteo. După o dimineață extrem de rece, apar surprize plăcute

Chiar dacă dimineața va fi și astăzi deosebit de rece, vremea va continua să se încălzească și astăzi. Vom avea parte de o zi în general frumoasă, deși cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare îndeosebi în prima parte a zilei în regiunile vestice, centrale și nordice.

Noaptea norii își fac apariția cu precădere în zonele sudice și nord-estice ale țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste și în estul teritoriului, pe zone restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -7 grade. Dimineața și noaptea, local cu o probabilitate mai mare în centrul țării și în dealurile subcarpatice și doar izolat în rest se va forma brumă, iar în zonele joase de relief pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață.

Și în Capitală vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16...17 grade, iar cea minimă se va încadra între 2 și 4 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News