Messi, mesaj emoționat la moartea lui Maradona: „Diego este etern”

Messi, mesaj emoționat la moartea lui Maradona: „Diego este etern”

„Diego este etern”, a scris Lionel Messi, căpitanul naţionalei de fotbal a Argentinei, după aflarea veştii decesului lui Diego Armando Maradona.

Miercuri seara, la scurtă vreme după decesul lui Diego Maradona, atacantul FC Barcelona și căpitanul echipei naționale a Argentinei, Lionel Messi, a postat două fotografii în care apare alături de fostul mare fotbalist și un scurt mesaj, pe contul său de Instagram.

„O zi foarte tristă pentru toţi argentinienii şi pentru fotbal. Ne părăseşte, dar nu pleacă, pentru că Diego este etern. Păstrez toate momentele frumoase pe care le-am trăit alături de el şi aş dori să profit de această ocazie pentru a transmite condoleanţe familiei şi prietenilor săi. RIP”, a scris Lionel Messi în postarea de pe Instagram.

 

Ne puteți urmări și pe Google News
View this post on Instagram

 

A post shared by Leo Messi (@leomessi)

Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viaţă în urma unui stop cardiac, în locuinţa sa, a anunţat agentul şi prietenul său, Matias Morla, potrivit EFE.

Moartea unei legende a fotbalului

„A murit Diego”, a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina.

În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) mai multe publicații locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puţin patru ambulanţe se îndreaptă spre locuinţa sa. La scurtă vreme după apariția acestor informații, a venit și vestea decesului său, pe canalul de televiziune Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona.

Diego Maradona se lupta cu dependența de alcool și cu depresia, iar în urmă cu câteva săptămâni a fost operat pe creier după ce medicii au descoperit un hematom subdural. Maradona a părăsit clinica la zece zile după operație și se refăcea, într-o reședință situată la 30 de kilometri de Buenos Aires, aproape de locuința fiicei sale Giannina, sub supravegherea mai multor medici.