Cele mai căutate meserii. Angajații pot câștiga mulți bani
- Emma Cristescu
- 3 iunie 2024, 14:00
Există unele meserii pe care tinerii le evitau în trecut, dar acum sunt la mare căutare. Numărul celor care visează să devină electricieni sau mecanici auto a crescut considerabil.Mario este elev la un colegiu tehnic din Capitală și va ieși de pe băncile școlii cu o diplomă de mecanic auto. El a fost remarcat în timpul stagiilor de practică și a primit o ofertă greu de refuzat.
Meserii care sunt la mare căutate
Mario Vișinescu, elev: „Am avut o pasiune pentru motoare, mașini și asta m-a ajutat foarte mult. Este greu la început, dar cu pasiunea, dacă iubești ceva, faci”.
Marius, din Târnăveni, are aceeași pasiune, moștenită de la tatăl său. El visează să își deschidă un service auto. Acesta este conștient că începutul va fi mai greu și că rezultatele vor veni pe parcurs.
Marius Notar, elev: „Mai repară pe la mașina lui, stăteam pe lângă el, îl ajutam, eram curios și am moștenit și eu pasiunea asta. Tot ce aparține de mașini îmi place, ador. Va fi la început un pic mai greu, dar în timp va fi mai ușor”.
Numărul absolvenților de la liceele de profil a crescut cu 10%
Din 2020, până anul trecut, numărul absolvenților de la liceele de profil a crescut cu 10%. În aceeași perioadă au încheiat studiile cu 66% mai mulți electricieni. Se observă însă o scădere a interesului pentru calificarea de lăcătuș și cea de instalator.
Cu toate astea, angajatorii spun că duc lipsă de personal calificat și că încearcă să îi atragă pe tineri spre acest domeniu.
Cursuri și salarii motivante
Luiza Popa, director de marketing la o companie producătoare de baterii auto: „Curioși, entuziasmați, uneori poate nesuficient ghidați, pot să devină specialiști în industria noastră și în departamentele de garanții, de piese. Toți ne confruntăm cu o lipsă de personal, mai ales în industria auto”.
Petrișor Covaciu, reprezentantul unui distribuitor de piese auto: „În ultima perioadă avem nevoie de o forță de muncă în domeniul auto, există un deficit în aceste locații. Ne dorim să promovăm această meserie, să o facem atractivă”.
Salariul mediu net pentru un mecanic auto este de 4.200 de lei, pe când un electrician câștigă, în medie, 4.700 de lei, potrivit știrileprotv.