MESAJUL SUA de Ziua Națională a ROMÂNIEI: „Apreciem sacrificiile făcute de România”
- Alex Dumitrescu
- 30 noiembrie 2018, 20:47
Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a transmis un mesaj de felicitare pentru poporul român, cu prilejul Zilei Naționale.
În mesaj, Pompeo arată că SUA „vor continua să fie alături de România în eforturile de susţinere a valorilor democratice şi a statului de drept, care sunt esenţa relaţiei noastre şi stau la baza creşterii economice şi a prosperităţii”.
„În această zi, sărbătorim împreună cu toţi românii cea de-a 100-a aniversare a creării României moderne şi reflectăm la prietenia noastră şi la parteneriatul strategic. România este un aliat puternic al Statelor Unite. Apreciem contribuţia României la securitatea globală prin statutul de membru al NATO, inclusiv participarea la misiunile internaţionale din Afganistan şi Irak, şi apreciem sacrificiile făcute de România”, scrie Pompeo, în mesajul postat vineri pe site-ul Departamentului de Stat.
În acelaşi document, guvernul american salută de asemenea modul de abordare de către România a problemelor regionale, precum securitatea la Marea Neagră, informează Agerpres.