Mesajul lui Nicuşor Dan la trei ani de la atacul Hamas. Ce spune despre pacea în Gaza
- Bianca Ion
- 7 octombrie 2026, 16:41
Nicusor Dan. Sursa foto: Facebook
Preşedintele Nicușor Dan a transmis miercuri un mesaj la trei ani de la atacul Hamas asupra Israelului, în care aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise, iar 251 au fost luate ostatice. Şeful statului a adus un omagiu victimelor, a transmis solidaritate familiilor acestora şi poporului israelian şi a condamnat antisemitismul care a urmat.â
Nicușor Dan: Nu există nicio justificare pentru o astfel de barbarie
„Acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici. Astăzi aduc un omagiu victimelor şi sunt alături de familiile lor şi de poporul israelian”, a scris preşedintele pe platforma X.
Nicușor Dan a afirmat că atacul nu poate avea nicio justificare şi a condamnat manifestările antisemite apărute ulterior.
Şeful statului arată că „nu există nicio justificare pentru o astfel de barbarie, nici pentru antisemitismul care a urmat”.
Nicușor Dan: Pacea în Gaza presupune dezarmarea Hamas
Preşedintele României a afirmat că o soluţie pentru Gaza poate fi construită doar în condiţiile dezarmării complete a organizaţiei Hamas.
„Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete a organizaţiei Hamas. România susţine Consiliul pentru Pace şi şi-a deschis spitalele pentru copiii din Gaza. Fragilul armistiţiu trebuie să se transforme într-o soluţie durabilă, care să ofere securitate israelienilor şi palestinienilor un stat al lor”, mai spune Nicuşor Dan.
Preşedintele a susţinut, de asemenea, soluţia celor două state, pe care o consideră singura variantă prin care poate fi obţinută o pace de durată în regiune.
„Fragilul armistițiu trebuie să se transforme într-o soluție durabilă, care să le ofere israelienilor securitate, iar palestinienilor, un stat propriu”, a conchis președintele.

atac teroristi hamas / sursa foto: captura video
România participă la Consiliul Păcii ca observator
Consiliul Păcii este o iniţiativă lansată de preşedintele american Donald Trump pentru punerea în aplicare a planului privind Gaza.
Prima reuniune a Consiliului a avut loc la 19 februarie 2026. România a fost reprezentată la întâlnire de preşedintele Nicuşor Dan şi a participat în calitate de observator.
Bucureştiul a refuzat statutul de membru cu drepturi depline în cadrul structurii şi a solicitat clarificări părţii americane, după ce unele prevederi ale documentului au fost considerate în contradicţie cu angajamentele internaţionale asumate deja de România.