Mesajul lui Călin Georgescu de Ziua Europei. Apel la pace și spiritualitate
- Nicolae Comănescu
- 9 mai 2026, 21:45
sursa: FacebookFostul candidat la președinție, Călin Georgescu, a transmis sâmbătă, 9 mai, pe Facebook, un mesaj cu încărcătură simbolică și religioasă, cu ocazia marcării Zilei Europei și a sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial. El a pus accent pe importanța păcii ca stare fundamentală a creștinului și pe responsabilitatea morală a fiecărui individ în menținerea echilibrului social și spiritual.
Semnificația zilei de 9 mai în istoria continentului
În viziunea lui Călin Georgescu, data de 9 mai 1945 reprezintă momentul crucial care a readus liniștea pe continentul european, punând capăt unei perioade de suferință extremă. El a subliniat că această zi trebuie să rămână în memoria colectivă ca un reper al sacrificiului uman în fața distrugerii.
„Iubiți PACEA. Rugați-vă și apărați-o 9 mai 1945 a adus pacea în Europa prin încheierea unuia dintre cele mai devastatoare războaie din istorie. O zi care rămâne simbol al păcii, al jertfei și al biruinței asupra urii”, a scris Georgescu.
De asemenea, el i-a îndemnat pe urmăritorii săi la o introspecție asupra trecutului, considerând că doar prin înțelegerea greșelilor istorice se poate construi un viitor stabil. „Istoria ne îndeamnă să privim cu smerenie la cele întâmplate și cu înțelepciune la cele viitoare. Cinstim memoria tuturor celor care au luptat, au suferit și au făcut posibilă oprirea războiului.”

sursă: arhivă EvZ
Pacea ca alegere morală și moștenire pentru generațiile viitoare
Mesajul a ajuns într-o zonă spirituală, Georgescu invocând texte biblice pentru a sublinia că absența conflictului nu este doar o stare politică, ci una de conștiință. El a reiterat ideea că războiul apare atunci când umanitatea își pierde reperele morale și divine.
„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Pacea definește starea omului creștin, nu războiul care începe când omul se îndepărtează de Dumnezeu, de adevăr și de aproapele său. Pacea este conștiință, alegere morală și responsabilitate, nu un document”, a subliniat el.
Mesaj și ca tată
În finalul postării, Călin Georgescu a făcut apel la rolul de părinte, punctând faptul că educația tinerelor generații este singura garanție pentru evitarea unor noi conflicte armate.
„Sunt tată și vă îndemn să creștem copii cărora să le lăsăm moștenire pacea, iar ei o vor prețui și apăra, tocmai pentru că au înțeles cât a costat războiul. Iubiți PACEA. Rugați-vă și apărați-o”, a conchis fostul candidat la prezidențiale.