Mesaj apăsat al României pentru Rusia. Lui Putin nu-i va plăcea reacţia MAE. Alertă!
- Daniel Magureanu
- 16 martie 2020, 16:06
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a remis luni un comunicat de presă în care scoate în prim-plan împlinirea a șase ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă.
Astfel, România condamnă ferm anexarea ilegală de către Rusia a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol. În precizarea Ministerului român de Externe se insistă că anexarea a fost un act clar de încălcare a principiilor de drept internațional şi care afectează securitatea în regiunea Mării Negre, dar și în spaţiul euro-atlantic.
MAE mai precizează că în acest context, ţara noastră îşi reafirmă încă o dată sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional.
„La 6 ani de la anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, România reiterează condamnarea fermă a acestui act care încalcă principiile și normele de drept internațional și continuă să afecteze stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre și în spaţiul euro-atlantic.
România reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele recunoscute internațional.
România susține și se alătură Declarației Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate la marcarea a șase ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea”, se arată pe mae.ro.
Sursa foto: en.kremlin.ru