Mersul trenurilor, modificat și el pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Lotru – Sibiu

Mersul trenurilor, modificat și el pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Lotru – SibiuCFR. Sursa foto: Facebook

România. În urma anunțului ministrului Transporturilor privind închiderea Văii Oltului, CFR informează că orarul trenurilor pe acest tronson va suferi și el modificări pentru o lună.

Modificările vor fi în vigoare în perioada 8 iulie – 9 august.

CFR anunță schimbări în mersul trenurilor, după închiderea Văii Oltului

Astfel, mersul trenurilor pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Lotru – Sibiu va fi modificat și va urma altă rută, ca urmare a lucrărilor efectuate a Autostrada Sibiu – Piteşti.

Conform companiei feroviare, începând cu data de 08.07.2024, odată cu închiderea temporară a circulației rutiere pe Valea Oltului, vor avea loc modificări în compunerea și circulația trenurilor operate de CFR Călători.

Astfel, pasagerii vor beneficia de o capacitate de transport dublă față de situația actuală, în special la trenurile de navetă pe ruta Râmnicu Vâlcea - Lotru - Sibiu și retur (R 2061, R 2064, RE 2012, RE 2014).

CFR Călători

CFR Călători. Sursa foto: Facebook

Alte trenuri vor fi introduse suplimentar în circulație

Conform CFR, vor fi introduse rute suplimentare pentru a satisface nevoile cetățenilor.

  • trenul Regio13081 cu plecare din Râmnicu-Vâlcea la ora 11.08, din Lotru la ora 12.00 şi  sosire la Sibiu la ora 14.15.
  • trenul R 13082, pe tronson Sibiu - Lotru: plecare din Sibiu la ora 23.40 si sosire la Lotru la ora 2.01.
  • trenul R 13083 pe tronsonul Lotru -Sibiu: plecare din Lotru la ora 20.15 şi sosire in Sibiu la ora 22.30.

Trenurile suplimentare vor efectua opriri în toate stațiile de pe traseu.

CFR mai anunță schimbări de săptămâna viitoare

CFR anunță că programul de circulație va fi definitivat luni, 8 iulie, asigurând continuitatea pe toată durata închiderii parțiale a traficului rutier pe tronsonul Râmnicu Vâlcea - Sibiu, cauzată de lucrările la Autostrada Sibiu - Pitești.

Autostrada Sibiu-Pitești

Autostrada Sibiu-Pitești. Sursa foto: Facebook

Începând cu 9 iulie, se vor implementa și alte modificări, în funcție de analiza fluxului de călători din 8 iulie și de cerințele autorităților și unităților de producție locale, potrivit companiei feroviare.

Reamintim că circulația pe DN 7, Valea Oltului, va fi închisă timp de o lună din cauza lucrărilor la Autostrada Sibiu – Pitești.