MERKEL avertizează în privința unor CONFRUNTĂRI ARMATE în Balcani, din cauza refugiaților

MERKEL avertizează în privința unor CONFRUNTĂRI ARMATE în Balcani, din cauza refugiaților

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat în legătură cu posibile confruntări armate între ţările din Balcani, tranzitate de cea mai mare parte a refugiaţilor, în cazul în care Germania îşi va închide frontiera cu Austria.

Există deja tensiuni în ţările din Balcanii de Vest şi „nu doresc să se ajungă la confruntări militare acolo”, a declarat, ieri, Angela Merkel la un miting al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), la Darmstadt (vest), afirmaţii preluate de presa germană, potrivit Agerpres.

Numeroşi experţi au avertizat asupra faptului că, dacă Germania, principala destinaţie a migranţilor care fug în special de războiul din Siria, îşi va închide graniţa cu Austria, ţările balcanice, prin care trec migranţii şi refugiaţii, vor face acelaşi lucru.

Uniunea Europeană a anunţat, la sfârşitul lunii octombrie, crearea a 100.000 de locuri de primire pentru refugiaţi în Grecia şi Balcani cu scopul reducerii acestei crize migratorii fără precedent, în condiţiile în care au apărut deja tensiuni între Slovenia, Croaţia, Serbia şi Ungaria în ultimele luni legate de tranzitarea acestor ţări de zeci de mii de migranţi.

Şefa guvernului german a avertizat, aseară, în legătură cu o situaţie care s-ar putea deteriora rapid.

Pe plan intern, problema refugiaţilor divizează de asemenea coaliţia conservatori/social-democraţi la putere în Germania, formaţiunile politice nereuşind duminică să ajungă la un acord după ce conservatorii bavarezi CSU au cerut ca Germania să accepte mai puţini refugiaţi pe teritoriul său, în condiţiile în care se aşteaptă ca în acest an în Germania să ajungă între 800.000 şi un milion de refugiaţi.

O nouă rundă de negocieri este programată pentru joi, în special în jurul creării, dorită de conservatori, a unor "zone de tranzit" la graniţa germano-austriacă pentru a accelera examinarea solicitărilor de azil şi a expulzărilor, o idee respinsă de Partidul Social-Democrat (SPD).