Evenimentul Zilei > International > Merkel, despre acțiunea militară a Turciei în Siria: „Este INACCEPTABIL!”. Cancelarul german i-a adus CRITICI și Rusiei
Merkel, despre acțiunea militară a Turciei în Siria: „Este INACCEPTABIL!”. Cancelarul german i-a adus CRITICI și Rusiei

Merkel, despre acțiunea militară a Turciei în Siria: „Este INACCEPTABIL!”. Cancelarul german i-a adus CRITICI și Rusiei

Cancelarul german, Angela Merkel a spus, despre acțiunea militară a Turciei în provincia Siriană Afin, că aceasta este „inacceptabilă. De asemenea, Merkel i-a adus critici Rusiei cu privire la faptul că asistă impasibilă la atacurile desfășurate de forțele siriene în regiunea Ghuta de Est.

„Condamnăm această situaţie în termenii cei mai puternici. Ceea ce se întâmplă în Afrin, unde mii de civili sunt persecutaţi, mor sau trebuie să fugă este inacceptabil, în ciuda intereselor de securitate ale Turciei”, a spus Merkel în cadrul unui discurs în Parlament, potrivit Mediafax.

Cancelarul german şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul mare de victime în rândul civililor şi la miile de persoane care fug din oraşul Afrin.

De asemenea, Merkel a mai abordat problema relațiilor cu Turcia, spunând că acestea vor rămâne dificile şi că guvernul de la Berlin va continua să lupte pentru eliberarea cetăţenilor germanilor pe care autorităţile de la Ankara i-au arestat din motive politice, mai scrie sursa citată.

La 20 ianuarie, Turcia a declanşat operaţiunea militară terestră „Ramura de măslin” asupra poziţiilor ocupate de gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) în regiunea siriană Afrin. Regimul de la Ankara consideră grupările kurde siriene drept aliaţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), structură catalogată drept teroristă de Turcia, SUA şi UE, mai informează sursa citată.