Exclusiv. Membrii Comisiei juridice a Senatului, dați pe mâna DNA. Documente
- Andrei Vi şan
- 26 iunie 2019, 13:43
Plenul Senatului a validat, miercuri, mandatul lui Cătălin Lucian Iliescu (PMP) pe locul rămas vacant în urma demisiei din Parlament a lui Traian Băsescu, ales europarlamentar, după ce cu o zi înainte Comisia juridică din Senat i-a validat mandatul lui Lucian Iliescu (PMP).
Cătălin Lucian Iliescu a depus jurământul de credinţă după validarea mandatului său în plenul Senatului, dar cazul s-a mutat la DNA.
Ion-Cristinel Marian, care s-a aflat pe locul șapte în lista PMP pentru europarlamentare , unde Lucian Iliescu era pe locul 8, a depus miercuri la DNA o plângere penală pe numele tutror membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 CP).
Ion-Cristinel Marian, care revendică locul de senator rămas liber după plecarea lui Traian Băsescu la Parlamentul European, a depus vineri la prima oră o plângere penală și la Parchetul General, după care a mers la președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a avertizat să nu atribuie locul pe care-l revendică altcuiva propus de PMP.
Ion-Cristinel Marian a sesizat Parchetul General pentru suspiciuni de fals intelectual și abuz în serviciu. El solicită “ridicarea de la sediul PMP a tuturor documentelor ce stau la baza confirmării că subsemnatul nu aș mai fi membru al formațiunii politice, precum și a tuturor care stau la baza Deciziei de indicare a persoanei ce urmează a ocupa locul vacant. În ipoteza identificării vreunui document care să ateste propria-mi manifestare de voință în acest sens, efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafoscopice care să infirme-confirme identitatea semnatarului”.
Preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc, a prezentat marți câteva sesizări ale unor membri ai PMP, care contestă această validare.
"Aşa cum ne-a comunicat PMP, în urma demisiei fostului senator Traian Băsescu, următorul pe listă ar fi Lucian Iliescu. Avem primite la comisie câteva sesizări din partea unor actuali, foşti membri ai PMP, care contestă validarea domnului Iliescu", a precizat Cazanciuc.
Prezent la comisie, preşedintele PMP, Eugen Tomac, a arătat că persoanele la care se face referire nu mai sunt membri ai partidului.
"Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt extrem de clare: următoarea persoană pe care partidul a validat-o pentru a prelua funcţia de senator din partea Partidului Mişcarea Populară este domnul Lucian Iliescu. Celelalte persoane care au formulat contestări fie nu mai sunt membri, fie au fost excluşi, deci nu au calitatea de a revendica această poziţie. Am anexat şi câteva adrese în acest sens", a subliniat Tomac.
Anterior, plenul Senatului a luat act de încetarea, prin demisie, a mandatului de senator deţinut de Traian Băsescu.