Cum a obținut MELANIA TRUMP o VIZĂ destinată IMIGRANȚILOR cu merite INTERNAȚIONALE

Cum a obținut MELANIA TRUMP o VIZĂ destinată IMIGRANȚILOR cu merite INTERNAȚIONALE

Melania Trump a obținut cetățenia americană pe baza unei vize rezervate, de regulă, doar pentru imigranții cu „abilități extraordinare”, care au avut „merite recunoscute pe plan național și internațional”.

Cunoscută și sub denumirea de „Viza Einstein”, viza EB-1 este acordată doar persoanelor cu înalte merite, printre cele menționate de guvernul american numărându-se câștigătorii premiilor Pulitzer sau Oscar, medaliații olimpici, precum și cercetătorii cu merite academice sau premii internaționale.

Melania Trump a depus actele pentru viză în anul 2000, pe vremea când se numea Melania Knauss și nu era căsătorită cu Donald Trump, însă cei doi aveau deja o relație. Modelul de origine slovenă a primit viza în 2001 și a fost una dintre cele 5 persoane din Slovenia cărora li s-a acordat viză în anul respectiv.

Ea a obținut cetățenia americană în 2006 și i s-a permis să își aducă părinții în SUA, unde locuiesc și acum.

Melania Knauss a ajuns în SUA prima dată în 1996, prima dată pe baza unei vize turistice, apoi a obținut mai multe vize de muncă pentru imigranți, potrivit avocatului ei. Ea era un fotomodel la început de drum când l-a cunoscut pe Donald Trump, la o petrecere din New York, în 1998.

Înainte să aplice pentru un „green card” - cartea de muncă pentru rezidență permanentă - ea a lucrat ca model în Europa și a apărut în câteva reviste, dar nu era un model internațional de top.

Pentru a primi „Viza Einstein”, imigranții trebuie să aducă în sprijinul lor acte doveditoare ale meritelor excepționale pe care le-au avut într-un domeniu anume sau să îndeplinească toare cele 10 criterii de excelență în domeniul în care lucrează. Printre aceste criterii sunt menționate aparițiile în publicații renumite, contribuțiile semnificative și originale aduse în domeniu sau expozițiile artistice pe care le-au avut. Dar, după cum dezvăluie un specialist, sistemul poate fi „păcălit”.

„Nu trebuie să ai neapărat un premiu Nobel pentru a primi viza extraordinară. Un avocat cu experiență știe ce caută serviciul de imigrare din SUA și cum să aducă în față lucruri din activitatea clientului, astfel încât acestea să sune atractiv pentru agenția care acordă vizele”, spune un expert citat de BBC News.